Acasă Actualitate Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad va avea puncte de înscriere mobile județene...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad va avea puncte de înscriere mobile județene și regionale

556
DISTRIBUIȚI

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad începe luni, 6 iulie, prima sesiune de admitere. Centrul de înscriere din municipiu este situat în noua locație a UAV din Bd. Revoluției nr.72 și va funcționa zilnic după următorul program: de luni până vineri între orele 09.00-17.00 iar sâmbăta și duminica între orele 9.00-13.00. Pentru Facultatea de Teologie, înscrierea va avea loc la adresa facultății din Arad,  strada Academia Teologică, nr 11-13.

De asemenea, pentru a  veni în sprijinul celor din județ și din regiune au fost organizate și puncte mobile de înscriere. În fiecare din cele 9 locații, în trei zile (9 iulie, 16 iulie și 23 iulie), cei care doresc pot  să se  înscrie la una din cele 9 facultăți ale UAV. Locațiile pentru înscriere sunt următoarele: în Lipova, între orele 9.00-16.00, la Cabinet avocat Micle Ioan, str. Brancovici, Nr. 10B; la Primăria Curtici, între orele 9.00-16.00, str. Primăriei, Nr. 47; la Primăria Chișineu Criș, între orele 9.00-16.00, str. Înfrățirii, Nr. 97; la Primăria Pecica, între orele 9.00-16.00, Str. 2, Nr. 150; în Ineu, la Colegiul “Mihai Viteazul”, Calea Traian, Nr. 7 între orele 09.00-12.30; Primăria Beliu, nr.632, între orele 13.00-16.00; în Timișoara, la Incubatorul de Arte Timișoara: Piața Victoriei, str. Dr. Nicolae Paulescu, Nr. 3, între orele 09.00-16.00; în Deva la Liceul Tehnologic “Grigore Moisil”: Str. Titu Maiorescu, Nr. 24, între orele 09.00-16.00 și Caransebeș, la Episcopia Caransebeșului: Strada Episcopiei 11, între orele 09.00-16.00. „Am decis să venim în sprijinul candidaților din zona de vest a țării, să fim aproape de cei care aleg specializările noastre. Mulțumim autorităților  locale și partenerilor noștri care ne sprijină în acest demers. De asemenea, îi îndemnăm pe absolvenții de liceu să se înscrie și on line pe site-ul nostru www.uav.ro”, a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

Comentarii

comentarii