Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a subliniat: „Centrul internaţional de geriatrie urmăreşte ca aplicabilitatea de cercetare în domeniul îmbătrânirii, a geriatriei şi gerontologiei, să fundamenteze principiile care stau la baza apariţiei bolilor neuro-degenerative, în special boala Alzheimer, precum şi bolile Parkinson şi Hutchinson, dar şi alte boli cu caracter neuro-degenerativ. Cercetările de biologie celulară şi moleculară efectuate asupra bolilor neuro-degenerative, bazate pe microscopie electronică, pe care le-am efectuat la Centrul de Cercetări şi Tratament al Bolii Alzheimer de la Socodor şi Institutul de Ştiinţe ale Vieţii, ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, dar şi în laboratoarele partenerilor noştri de la Szeged, Debrecen şi Miskolc, au fost valorificate în cadrul workshop-ului pe care l-am organizat în prezenţa medicilor de familie din zona Chişineu Criş. Am reuşit să facem o corelaţie între învăţământul medical, medicii de familie şi studenţii noştri care fac practică în clinicile universitare. Sper să avem cele mai bune rezultate în acest proces neuro-degenerativ de îmbătrânire şi să aducem soluţii pentru micşorarea termenului atât de acut, care caracterizează aceste boli, în perioada de îmbătrânire”.
În partea a doua a întrunirii, cei prezenţi au vizitat Centrul de Cercetări şi Tratament al Bolii Alzheimer de la Socodor, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, care este realizat în colaborare cu SC Terapeutica, Consorţiul Social şi Medical Del Borsodi din Miskolc şi Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregea”. Investiţia în centru se ridică la peste 5 milioane de euro şi cuprinde 10 saloane cu două paturi pentru bolnavi, servicii medicale, baze de tratamente şi agrement şi are o infrastructură de nivel european. Colectivul de cercetare beneficiază de toate condiţiile pentru diagnosticul şi tratarea bolii, fiind dotat cu aparatură de ultimă generaţie pentru teste de biologie moleculară, anatomopatologie şi biochimie.
Cea mai recentă achiziţie a Centrului de Tratament şi Cercetare a bolii Alzheimer de la Socodor sunt două dispozitive, unul de geriatrie preventivă, care măsoară impulsurile generate la nivelul creierului uman, iar altul biocibernetic, bazat pe bio-rezonanţă, donate de Consorţiul Social şi Medical Del Borsodi din Ungaria.
Comentarii
comentarii