Acasă Actualitate Universitatea de Vest Vasile Goldiş, la cea de-a XVII-a ediţie a Conferinţei...

Universitatea de Vest Vasile Goldiş, la cea de-a XVII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale a Asociaţiei Universităţilor din Regiunea Carpatică (ACRU), Cernăuţi (Ucraina)

DISTRIBUIȚI

„Priorităţi în schimbare: dezvoltarea ACRU într-o reţea semnificativă a Regiunii Carpatice şi pe plan mondial”
Lect. univ. dr. Ciprian Pribac, cancelar al Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”,  a participat, în perioada 1-3 iulie, din partea universităţii, la Cernăuţi (Ucraina), la cea de-a XVII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale a Asociaţiei Universităţilor din Regiunea Carpatică (ACRU). Gazda conferinţei internaţionale a fost Universitatea de Medicină din Cernăuţi, iar tema centrală a fost „Priorităţi în schimbare: dezvoltarea ACRU într-o reţea semnificativă a Regiunii Carpatice şi pe plan mondial”. Asociaţia Universităţilor din Regiunea Carpatică (ACRU) este o asociaţie internaţională formată din instituţii de învăţământ superior. Asociaţia s-a înfiinţat în 1994, de 16 universităţi din cinci ţări din regiunea Carpaţilor, cu scopul de a dezvolta legături între instituţiile membre şi pe plan mondial. Obiectivul major al asociaţiei este avansarea cooperării academice, ştiinţifice şi culturale, având ca avantaj dinamica particulară a unor legături istorice şi culturale care s-au stabilit în Regiunea Carpatică. Prin construcţia sa, asociaţia îşi propune să amplifice coordonarea unor diverse activităţi în domeniul relaţiilor internaţionale universitare, de a dezvolta mecanisme pentru transmiterea de informaţii şi cunoaştere şi de a realiza schimburi de contacte între universităţile membre şi terţe universităţi interesate de colaborare academică şi ştiinţifică. ACRU este, de asemenea, concentrată pe promovarea dezvoltării sociale, educaţionale şi tehnologice între ţările învecinate, comunităţi şi regiuni. În prezent, ACRU este prezidată, începând din 2009, de către prof.univ.dr. Paul-Şerban Agachi, care este şi preşedintele Consiliului Academic al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Asociaţia Universităţilor din Regiunea Carpatică este o asociaţie care doreşte să se implice activ prin colaborare între universităţile membre, în educaţie, mobilitatea studenţilor şi cadrelor universitare, elaborare de studii privind piaţa forţei de muncă din Europa şi, nu în ultimul rând, în cercetarea ştiinţifică. Toate acestea se realizează prin găsirea unor puncte comune privind educaţia şi cercetarea ştiinţifică. România este reprezentată în cadrul asociaţiei de 7 universităţi, printre care şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. În contextul asigurării de burse de mobilităţi pentru doctoranzi, dr. Ciprian Pribac, cancelarul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din cadrul UVVG a prezentat organizarea Şcolii doctorale din Arad, dotările oferite doctoranzilor şi posibilitatea dezvoltării unor proiecte de cercetare cu implicarea doctoranzilor proveniţi din ţările aflate în procesul de pre-aderare. În acest context, grupul de lucru pentru educaţie a propus universităţilor membre de a analiza posibilitatea accesării fondurilor pentru educaţie oferite de Uniunea Europeană prin European Training Foundation (ETF) şi de a orienta aceste fonduri către ţările care au o crescută nevoie de finanţare, precum Ucraina şi Republica Moldova. Lect. univ. dr. Ciprian Pribac, cancelar al Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, ne-a declarat că în cadrul conferinţei s-au prezentat diverse sisteme internaţionale de ranking ale universităţilor, în special a universităţilor din Europa (membre ACRU) şi s-a propus creşterea vizibilităţii ACRU prin creşterea rankingului universităţilor membre. „ACRU va sprijini procesul de evaluare şi îmbunătăţire a indicatorilor de evaluare a managementului calităţii în cadrul universităţilor care fac parte din această asociaţie. De asemenea, s-a propus intensificarea implicării ACRU într-un viitor sistem de ranking european al universităţilor. Grupul de lucru pentru educaţie din cadrul ACRU care s-a implicat în special în programele privind mobilitatea studentilor şi a cadrelor didactice universitare a propus finanţarea unui număr important de studenţi (masteranzi şi doctoranzi), în special din ţările care se află în procesul de pre-aderare (Ucraina, Serbia, Republica Moldova), care să beneficieze de burse ACRU pentru a studia în ţările din Europa Centrală şi Europa de Est care sunt membre ACRU (printre care şi România)”, a precizat lect. univ. dr. Ciprian Pribac, cancelar al Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară.

Comentarii

comentarii