Publicarea „Raportului asupra Exerciţiului Naţional de Metaranking Universitar – 2016” elaborat de Grupul de experţi de înalt nivel (High Level Experts Group), numit prin Ordinul de ministru nr. 5665 din 27.10.2016, a trezit un interes deosebit şi opinii diverse, inclusiv o contestație din partea Universității Politehnica Timișoara și a Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT).
Documentul are ca obiectiv declarat cunoaşterea poziţionării universităţilor româneşti în clasamentelor internaţionale dar urmărind, în fapt, propunerea unei finanţări suplimentare diferenţiate în baza unei metodolgii proprii care să integreze aceste rankinguri într-un metaranking. UPT susține că raportul porneşte de la un set de principii care nu asigură o evaluare în profunzime a calităţii educaţiei şi cercetării universitare. Așadar se poate considera, fără nici un fel de rețineri, faptul că între primele 10-12 universități din România nu există diferențe semnificative de valoare şi performanţe, unele sau altele ocupând poziții mai bune în diferitele clasamente internaționale, în funcție de metodologia prin care este efectuată ierarhizarea și de limitele sau deficiențele acesteia.
Prezentăm argumentele prin care Universitatea Politehnica Timișoara și Alianța Română a Universităților Tehnice contestă metodologia de ierarhizare a universităților românești:
O serie de aspecte cum ar fi transferul de cunoaştere şi cooperarea cu industria, angajabilitatea absolvenţilor etc. sunt fie în mică măsură reflectate de rankingurile incluse în metaranking, fie prezentate cel puţin discutabil şi în multe cazuri prin criterii marginale, fără suficientă relevanţă. Astfel, este surprinzătoare neglijarea completă a clasificării U-Multirank, ranking promovat de Uniunea Europeană la nivel mondial, în care este deja implicat un număr important de universităţi româneşti.
Principiul întocmirii unui astfel de ranking, pe baza celor 9 clasamente internaționale luate în discuție în raport, este greșit din start, deoarece majoritatea clasamentelor nu monitorizează decât primele 700 sau 800 de universități. Cum primele 10 universități din România se află pe locurile 700-1100 la nivel mondial, o parte dintre acestea nu intră în zona de monitorizare a clasamentelor. Așa se explică faptul că două dintre universități (UBB și UB) se regăsesc în mai multe clasamente față de celelalte 8, ceea ce de fapt nu are nici o legătură cu valoarea şi performanţele reale ale entităților în cauză. Oricine este cât de cât familiarizat cu aceste clasificări internaționale știe că o diferență de 100-200 de locuri este absolut nerelevantă, fiind influențată de mărimea universității, de profil (universitate generalistă sau specializată, cum sunt universitățile de medicină și universitățile tehnice), de o anumită conjunctură de finanțare a cercetării prin granturi etc.
Surprinde de asemena neincluderea clasamentului Google Scholar International. Acesta a realizat, pe baza profilelor instituţionale introduse recent de motorul de căutare, o clasificare a universităţilor (număr de citări, cele mai bine plasate 10 profile publice). În baza de date există acum cca. 5000 de universităţi.
Principiul ponderii egale a celor 9 rankinguri este şi el discutabil. Menţionăm, de exemplu, ponderea mare pe care o are în clasificările QS-Top Universities (QS) şi Times Higher Education World Universities (THE) „reputaţia” instituţiilor (50% respectiv 33%), evaluare bazată pe un studiu internaţional de a cărui acurateţe în privinţa României nu putem fi siguri.
În general, un număr important de autori aduc critici sistemelor de ranking atât din punct de vedere al conţinutului (monodimensionalitatea multora, neglijarea structurii intrare-ieşire a universităţii), cât şi a metodologiei (robusteţea statistică, elitismul, dependenţa de dimensiunile universităţii, etc.). Se argumentează, de asemenea, că rankingurile sunt, cel puţin în parte, o reflectare a statutului economic al ţărilor şi din acest motiv alocarea de resurse pe baza lor este o decizie greşită, priorităţile dezvoltării nefiind automat rezolvate de alocarea de resurse mai mari universităţilor plasate în rankingurile internaţionale (C. Daraio et al., European Journal of Operational Research, 244, 918-930, 2015).
Se poate considera, fără nici un fel de rețineri, faptul că între primele 10-12 universități din România nu există diferențe semnificative de valoare şi performanţe, unele sau altele ocupând poziții mai bune în diferitele clasamente internaționale, în funcție de metodologia prin care este efectuată ierarhizarea și de limitele sau deficiențele acesteia.
Considerăm prin urmare că acest demers privind „analiza poziţionării universităților româneşti în clasamentele internaţionale ale universităților în anul 2016, prin integrarea acestora într-un Metaranking Universitar” este, din păcate, în mod esențial deficitar, incomplet și subiectiv. Exerciţiul lasă impresia că au fost mai întâi stabilite concluziile şi apoi au fost aduse argumente, discutabile şi în unele cazuri chiar eronate, care să confere exerciţiului o aparentă credibilitate.
În concluzie, „Raportul asupra Exerciţiului Naţional de Metaranking Universitar – 2016”, elaborat Grupul de experţi de înalt nivel, nu poate constitui fundamentarea unor eventuale propuneri de finanțare suplimentară a unor universități, fiind necesară o revizuire radicală a metodologiei de realizare a acestuia –susține prof.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, rectorul Universității Politehnica Timișoara și președintele Alianței Române a Universităților Tehnice.
Acasă Actualitate Universitatea Politehnica Timișoara și ARUT contestă metodologia de ierarhizare a universităților românești
