Acasă Actualitate UVT caută cobai pentru a se lăsa de fumat în patru săptămâni

UVT caută cobai pentru a se lăsa de fumat în patru săptămâni

DISTRIBUIȚI

fumat-1334088218Te laşi de fumat într-o singură lună. Este promisiunea şoc a Universităţii de Vest din Timişoara. Instituţia de învăţământ superior din capitala Banatului invită timişorenii care doresc să se lase de fumat să participe la o cercetare derulată de Laboratorul de Evaluare a Personalității și a Cognițiilor Sociale (SOCPERS).

Studiu derulat prin departamentul de Psihologie al UVT își propune implementarea mai multor metode de intervenție care ajută la renunțarea la fumat, precum și compararea eficienței lor. „Timp de o lună, persoanele interesate vor beneficia în mod gratuit de produse farmaceutice sau de consiliere de grup. Persoanele înscrise vor participa la întâlniri periodice, timp de 4 săptămâni, care vor include și parcurgerea unor exerciții cu ajutorul calculatorului. În cercetare vor fi incluși timișorenii cu vârsta de peste 18 ani, cu studii medii sau superioare și un nivel minim de familiarizare cu calculatorul, care doresc să renunțe la fumat”, spun organizatorii.  Persoanele interesate se pot înscrie până în 1 noiembrie folosind formularul online disponibil la www.socpers.psihologietm.ro/fumat.html.

Comentarii

comentarii