Acasă Actualitate UVVG face precizări despre însuşirea limbii române de către studenţii străini

UVVG face precizări despre însuşirea limbii române de către studenţii străini

DISTRIBUIȚI

cladire socio umaneConducerea Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad face precizări referitoare la calitatea cunoaşterii limbii române de către studenţii străini înscrişi la studii la UVVG, atât la programele de studiu în limba română, cât şi pentru programele de studiu în limba engleză şi limba franceză.
Admiterea studenților străini la Universitate a fost și este, conform legii, condiționată de dovada cunoașterii limbii române, certificat de competenţă lingvistică eliberat de o altă universitate acreditată în acest sens. „Mai exact, fiecare student străin înscris la universitatea noastră a făcut dovada existenţei acestui document, în condițiile precizate mai sus. Au fost organizate de asemenea cursuri extracurriculare de terminologie medicală în limba română pentru a sprijini însuşirea limbajului de specialitate. La fel studenţii străini au participat la o serie de activităţi desfăşurate de Universitate în limba română, alături de studenţi români. Dacă pentru cazurile de corupție, fiecare persoană (cadrul didactic, sau orice altă profesie ar avea) răspunde INDIVIDUAL în fața legii, atunci, detaliul legat de această informație publică a necesitat lămuriri suplimentare”, se arată într-un comunicat al Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad.

Comentarii

comentarii