Acasă Actualitate UVVG – la Zilele Aradului

UVVG – la Zilele Aradului

DISTRIBUIȚI

Sesiunea ştiinţifică „Cartierele Aradului”
O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al UVVG, a participat ieri, 20 august 2010, în sala 60 a Palatului Administrativ, la conferinţa ştiinţifică pe teme legate de istoria Aradului, desfăşurată în cadrul „Zilelor Aradului”.  Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a prezentat comunicarea „Cartierele arădene în perioada interbelică, într-o viziune monografică a Aradului de la 1938”. Domnia sa a făcut, de asemenea, câteva aprecieri privind perspectivele municipiului şi implicarea mediului academic în dezvoltarea socio-culturală a municipiului Arad. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a precizat că iniţiativa de a realiza monografii pentru cartierele municipiului Arad, susţinută de Centrul Cultural Arad, este una meritorie, dar până la această dată beneficiază de o astfel de monografie doar cartierul Pârneava. De aceea, un studiu al Monografiei Aradului, realizat în anul 1938, îl considerăm deosebit de interesant pentru că acesta este primul demers istoric în care cartierele arădene sunt prezentate. „Între personalităţile de marcă pe care le-a dat Aradul se evidenţiază, în mod deosebit, Vasile Goldiş. El a fost şi rămâne unul dintre cei mai credincioşi slujitori ai neamului românesc „şi cel mai de seamă om al Ardealului contimporan”, care a intrat în viaţa politică în calitate de ministru al Cultelor, „cu marea dorinţă să realizeze contopirea sufletească integrală a românilor de pretutindeni prin ortodoxism”. El poate fi socotit ca îndrumătorul şi animatorul întregii pleiade de adevăraţi cărturari ai Ardealului. Crezul marelui patriot român Vasile Goldiş a devenit realitate prin acţiunile societăţii „Concordia”, care a înfiinţat, în scopul lărgirii orizontului de cunoaştere al arădenilor, biblioteci populare în aproape toate localităţile judeţului Arad. Societatea anonimă culturală „Concordia”, zămislită într-o epocă de eroică rezistenţă naţională, şi-a făurit un titlu de glorie nepieritoare din contribuţia sa la luminarea şi înălţarea, prin slova scrisă, a populaţiei de dincoace de Carpaţi. Ziarele şi publicaţiile ieşite de sub teascurile „Concordiei” arădene au fost farurile care au luminat conştiinţa românească din Ardeal, în pragul şi sub durata Primului Război Mondial”, a declarat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Comentarii

comentarii