Acasă Actualitate Vadim a cerut dreptate pentru Poli în Parlamentul European

Vadim a cerut dreptate pentru Poli în Parlamentul European

DISTRIBUIȚI

Eurodeputatul PRM Corneliu Vadim Tudor a ţinut un discurs de susţinere a echipei Poli Timişoara, în Parlamentul European. Poli e pe cale să facă cunoştinţă cu Liga a 3-a, primind interzis în Cupele Europene. Vadim le-a pus situaţia pe tapet colegilor din Europa. „Am o datorie morală faţă de suporterii minunaţi din Timişoara şi voi face tot ce pot ca să-i ajut", a declarat Vadim înainte de discurs.

Luni seara, Vadim a prezentat problema formaţiei alb-violete. Vadim a vorbit în calitate de membru al Comisiei de Cultură, Educaţie şi Sport a Parlamentului European. “Chiar în aceste zile de vară, în România se consumă drama unei foarte îndrăgite echipe de fotbal, Politehnica Timişoara. Prin forţe proprii, cinstit, această echipă şi-a cîştigat dreptul să evolueze într-o Cupă Europeană. Iată însă că ceea ce a câştigat la iarba verde, pierde la masa verde. În mod concret, Mafia din fruntea fotbalului românesc şi-a dat mâna cu Mafia din fruntea fotbalului internaţional şi a decis o dublă şi drastică sancţiune: eliminarea echipei respective din Cupele Europene şi retrogradarea ei într-o divizie inferioară, de amatori. Indiferent ce pretexte financiare şi juridice se invocă, pedeapsa e barbară şi loveşte nu numai această echipă frumoasă, ci un oraş întreg, cu peste 300.000 de locuitori, care altă bucurie nu prea mai au”, a spus Vadim în Parlamentul European, cerând curmarea acestei nedreptăţi.

Comentarii

comentarii