Acasă Actualitate Vârstnicii – sărbătoriți în Caraș-Severin

Vârstnicii – sărbătoriți în Caraș-Severin

DISTRIBUIȚI

Deși cel mai mult i-ar ajuta niște venituri decente și pe cei dragi lângă ei, totuși, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită vineri, nu a rămas nemarcată în Caraș-Severin, unde a fost derulată o serie de manifestări organizate pentru beneficiarii centrelor de asistenţă socială din Reşiţa, Caransebeş şi Sacu, aflate în subordinea consiliului județean. Cu începere de la ora 10, ne-a informat Camelia Șușco, consilier în cadrul Compartimentului Protocol, Relaţii Mass-media şi Petiţii, beneficiarilor Căminului pentru Persoane Vârstnice din Reşiţa le-a fost prezentat un scurt program artistic, pregătit special pentru această ocazie, de către elevii Şcolii Generale Nr. 7 şi cei ai Şcolii Generale Nr. 2 din municipiu. Programul a mai inclus un recital de poezie al unuia dintre asistații de aici, cu nume istoric: Cornel Maniu, iar cu începere de la ora 17.30, un scurt program de muzică populară. Duminică, 2 octombrie, beneficiarii centrului vor onora invitaţia Teatrului de Vest Reşiţa de a viziona piesa „Fluturi, fluturi”. Beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice din Sacu vor primi astăzi, 1 octombrie, vizita elevilor Şcolii Generale cu clasele I – VIII din localitate şi a acelora de la Grupul Scolar Auto Caransebeş, care vor prezenta, cu începere de la ora 11, inedite momente artistice. Tot un program artistic, susţinut de această dată de ansamblul de dansuri populare al Liceului Pedagogic C.D. Loga şi Ansamblul Reşiţeana, a fost pregătit, de la ora 15, pentru veteranii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfinţii Constantin şi Elena” din Caransebeş. O masă festivă, după ce, în prealabil, va fi oficiată o slujbă religioasă de către preotul misionar Augustin Bobean, va fi pregătită şi de Centrul de Urgenţă pentru Persoanele fără Adăpost Caransebeş.

 

Comentarii

comentarii