Acasă Economic Verificarea şi revizia instalaţiilor de gaz – condiţii esenţiale pentru siguranţa fiecărei...

Verificarea şi revizia instalaţiilor de gaz – condiţii esenţiale pentru siguranţa fiecărei familii

DISTRIBUIȚI

 Instalaţiile interioare de gaz se pot degrada în timp – îmbinări slăbite, robineţi care nu mai prezintă o etanşeitate completă, fisuri etc. –  acestea putând duce la acumulări de gaze, principala cauză a producerii de explozii. 

Pentru a preîntâmpina astfel de evenimente, care pot avea consecinţe grave, este absolut necesară efectuarea verificărilor şi reviziilor periodice la instalaţiile de gaz. Potrivit prevederilor legale, verificarea se efectuează obligatoriu o dată la doi ani, iar revizia o dată la zece ani de către firme specializate în domeniu, responsabilitatea pentru efectuarea acestora revenind consumatorilor. Dacă în urma verificărilor şi reviziilor sunt depistate neconformităţi în instalaţiile de gaz, acestea trebuie remediate cât de repede posibil de către proprietarii instalaţiilor, exclusiv prin intermediul firmelor autorizate. ”Asigurându-se că funcţionarea instalaţiilor de gaz este sigură, consumatorii dovedesc responsabilitate faţă de propria siguranţă,” spun cei de la E.ON România.

 

Comentarii

comentarii