Acasă Cultura Viaţa copiilor africani, prezentată la Timişoara prin intermediul fotografiei

Viaţa copiilor africani, prezentată la Timişoara prin intermediul fotografiei

DISTRIBUIȚI

expo copiii din maliInstitutul francez din Timişoara şi Muzeul de Artă organizează, în perioada 8-13 martie, expoziţia de fotografie „Copiii din Mali”. Aceasta va fi vernisată vineri, 8 martie, de la ora 17.00, la Muzeul de Artă Timişoara (Piaţa Unirii nr. 1). Vizitatorii expoziţiei vor putea admira fotografii surprinse de Violeta Neamţu, care a locuit în Mali în perioada 2010-2011, în satul Tilembeya. „Poate că pentru ochiul europeanului copilăria africanilor este greu de înţeles, uneori dă semne că este ritmată de legi limitative şi arhaice. Dar modurile în care suntem diferiţi unii de alţii nu fac decât să ne arate propriile limite. În esenţă, nu este vorba decât despre libertăţi diferite de a fi şi de a face”, spune artista. Aceasta a mai prezentat obiecte şi fotografii din perioada experienţei africane, în cadrul unei expoziţii organizate anul trecut la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Expoziţia de la Timişoara va fi prezentată de Camil Mihăescu şi va fi urmată de concertul artistei Dominique Fidanza. Intrarea liberă.

 

Comentarii

comentarii