Acasă Actualitate Vicepremierul Raluca Turcan spune că autorităţile iau în calcul repetarea anului școlar

Vicepremierul Raluca Turcan spune că autorităţile iau în calcul repetarea anului școlar

1507
DISTRIBUIȚI

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat la RFI că există posibilitatea ca anul școlar să fie înghețat, în contextul epidemiei de coronavirus.

”Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată.

Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția”, a spus Turcan la RFI.

Vicepremierul a solicitat Ministerului Educației o analiză privind evoluția cursurilor online.

”Am solicitat o analiză din partea Ministerului Educației, tocmai pentru a vedea cum se desfășoară educația online și în baza programelor speciale create în parteneriat cu TVR pe educația copiilor. Plecăm de la principiul că nici o evaluare nu poate să fie în afara materiei predate. Dacă efectele predării online vom vedea că ating toate segmentele sociale, pentru că evident, România are și segmente extrem de vulnerabile, unde accesul la Internet este îngrădit, unde inclusiv accesul la televiziune este deficitar, vom vedea în funcție de aceste evaluări cum vom proceda cu anul școlar”, a mai spus Turcan.

Federaţia Asociaţiilor Părinţilor: “Garantăm că anul școlar nu va fi repetat”

Iulian Cristache, președintele Federația Asociațiilor Părinților, spune că declarația Ralucăi Turcan este una iresponsabilă.

“Regretabil, doamna viceprim-ministru Turcan, să propagați un astfel de mesaj menit să demoralizeze elevii (elevii care din solidaritate și responsabilitate trec acum prin momente de panică, anxietate, pentru că nu e ușor să fii adolescent în plin război epidemiologic), un mesaj scenaristic și total neprofesionist, inducând panică în populație în mod gratuit! Un reprezentant al Guvernului declară că “se ia în calcul” posibilitatea de repetare a anului școlar, tocmai când cetățenii acestei țări au nevoie de mesaje care să exprime solidaritate și coerență.

Dragi colegi, vă rog rămâneți imuni la aceste mesaje, pentru că noi suntem aici ca să vă garantăm că anul școlar nu va fi repetat, iar dreptul la educație va fi apărat chiar și în situații de criză, da! Trebuie să fim raționali și critici, cu toții, iar elevii din România au puterea aceasta, ei merită mai mult decât ce ne oferă statul!

Dragi guvernanți, zilele acestea nu mai ieșiți la declarații prin ziare și pe la televizor decât după ce ne livrați o soluție la problema: ce facem cu elevii care nu au acces la Internet?

Ați găsit deja și rezolvarea și finanțarea de aveți timp de propagat mesaje în presă?”, a scris Cristache pe Facebook.

Sursa: observator.tv

Comentarii

comentarii