Acasă Economic Vineri și sâmbătă, pe 14-15 martie, are loc în Timișoara târgul de...

Vineri și sâmbătă, pe 14-15 martie, are loc în Timișoara târgul de carieră Angajatori de TOP

DISTRIBUIȚI

DRG 8931Ce trebuie să ști înainte de a participa la un astfel de eveniment?

Peste 1350 de oportunități de carieră, 40 de companii participante și în jur de 5000 de vizitatori sunt așteptați la cel mai mare târg de carieră din Timișoara.

În perioada 14-15 martie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara va avea loc ediția cu numărul 4 a evenimentului Angajatori de TOP. Pentru cele peste 1350 de poziții deschise, vizitatorii evenimentului pot aplica cu un singur CV BarCODE. Tot ce trebuie să facă un candidat, este să intre în contul personal de pe www.hipo.ro, să selecteze iconița de descărcare CV BarCODE pentru Angajatori de TOP și să îl printeze într-un exemplar.
Angajatori de TOP reprezintă este o experiență importantă pentru cei care sunt în căutarea unui job. Un astfel de eveniment adună într-un singur loc un număr semnificativ de companii care au deschise oportunități de carieră atât pentru profesioniști cât și pentru studenți și absolvenți. În urma centralizării informațiilor a reieșit faptul că 27% dintre job-urile disponibile sunt pentru candidații cu până la 1 an de experiență, 61% pentru tineri între 1-5 ani de experiență și 13% pentru candidați cu peste 5 ani de experiență.
“Compania globală de consultanță, tehnologie și outsourcing vine la târg cu un număr considerabil de job-uri pentru noul centru de Business Process Outsourcing pe care îl deschide în Timișoara în această primăvară. Compania oferă oportunități de carieră în Finanțe – Contabilitate și Resurse Umane, atât specialiștilor cu câțiva ani de experiență în muncă, cât și studenților și absolvenților de facultate, vorbitori de limbi străine. Echipa Accenture vă așteaptă la stand și la două seminarii organizate sâmbătă, 15 martie. Aflați mai multe detalii la accenture.ro/timisoara,” spun reprezentanții Accenture.
”Celor care intenționează să participe la Angajatori de TOP Timișoara (14-15 martie) le recomandăm să aibă în vedere câteva aspecte care îi vor ajuta să profite la maximum de această experiență. Înainte de eveniment le recomandam să își actualizeze CV-ul. Sfatul nostru este să se asigure că au menționat în CV toate experiențele relevante pentru pozițiile la care vor să aplice. Sa viziteze site-ul www.hipo.ro pentru a afla lista companiilor participante și pozițiile deschise. Odată ce au aflat lista angajatorilor care vor fi prezenți, să se informeze despre aceștia și să-și pregătească câteva întrebări pe care să le adreseze reprezentaților, la stand. Câteva astfel de întrebări pot fi: Din câte etape este format procesul de selecție în cadrul companiei dvs?, Care sunt așteptările pe care le aveți de la un candidat care aplica pentru poziția X”, spun organizatorii.
”Important este ca vizitatorii să aibă o atitudine deschisă și să fie real interesați de ofertele propuse de către angajatori. Mai mult decât atât, pentru noi contează ca aceștia să pună întrebări pentru a cunoaște încă din fazele incipiente ale discuției daca programul pe care îl oferim este ceea ce își doresc, și, foarte important, să aibă un CV complet pe care să îl poată pune la dispoziția angajatorilor,” consideră Andreea Florescu, șef Departament Resurse Umane, ProCredit Bank.
”La capitolul sfaturi pentru participarea din timpul evenimentului, le recomandăm să vină devreme. În acest mod vor evita aglomerația și nu vor sta la coadă pentru a discuta cu angajatorii. Sfatul nostru este să opteze pentru o vestimentație business casual, ca și cum ar participa la un interviu. Nu în ultimul rând le recomandăm vizitatorilor să participe la workshop-uri, deoarece în acest mod vor avea o șansă în plus de a interacționa cu angajatorii, de a-i cunoaște mai bine și de a afla mai multe detalii despre companie,” mai spun organizatorii.
În cadrul târgului de carieră Angajatori de TOP Timișoara vizitatorii au ocazia să participe la 4 conferințe și 11 workshopuri susținute de companii precum: Movidius, Atos IT Solutions and Services, EY, Brainspotting, Infobest, Continental, Alcatel-Lucent, Accenture, Microsoft, Frontier Silicon, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară de la Măgurele. Printre temele abordate în cadrul conferințelor și workshopurilor se numără: “Ce trebuie să știi pentru o carieră de succes în industria Automotive”, “Care sunt cele mai căutate tehnologii în 2014?”, “Cum te pregătești pentru un proces de selecție?”, “A journey into tax consultancy and external audit”. De asemenea vizitatorii pot să beneficieze de consiliere în carieră cu privire la modul de prezentare a CV-ului. La standul CV Clinic vor primi gratuit feedback din partea consultanților în resurse umane cu privire la modalitățile de redactare a CV-ului si sfaturi despre cum își pot îmbunătăți CV-ul pentru a atrage atenția angajatorilor. Printre companiile prezente în aceasta primăvară, se numără: Alcatel-Lucent, Movidius, Frontier Silicon, Atos IT Solutions and Services, Microsoft, RapidSolution Software, ProCredit Bank, Infobest, Digital Education, Continental, Valeo Lighting Injection, Lasting Software, buw, Accenture, McDonald’s România, Toluna, EY, Sphinx IT, ACI Worldwide, Brainspotting, Adecco, Autoliv, Yazaki Component Technology, Faist Mekatronic, National Instruments, Plexus, Business Partners. Evenimentul Angajatori de TOP Timișoara se bucură de susținerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM Timiș) și a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor. Mai multe detalii despre Angajatori de TOP Timișoara pot fi accesate în secțiunea special creata pe www.hipo.ro. Accesul publicului va fi permis vineri – 14 martie, în intervalul 10:00 – 18:00 și sâmbătă – 15 martie, în intervalul 10:00 – 17:00, la Centrul Regional de Afaceri, Timișoara.

Comentarii

comentarii