„Nu găseau om mai potrivit decât Tabără sau nu găseau alt fraier să accepte”
Matei susţine că alimentele se vor scumpi în România, din cauză că inflaţia este undeva la 7-8 procente şi din cauza faptului că materia primă s-a scumpit. „Dacă materia primă s-a scumpit, nu se poate să nu apară majorări de preţ ale produselor alimentare. Se va ajunge la scumpiri de până la 25%”, spune Matei. O altă problemă care duce la scumpiri, opinează Matei, este că s-a exportat prea mult grâu, porumb şi floarea soarelui din România, astfel că se ajunge ca aceste produse să fie importate. Rezultatul – se va scumpi carnea, laptele, dar şi pâinea. „E bine să fie un echilibru între export şi ceea ce trebuie să-ţi păstrezi ca siguranţă alimentară. Trebuiau luate măsuri de siguranţă alimentară. E bine să avem export, dar trebuie să ne asigurăm alimentaţia pentru proprii cetăţeni”, a spus Matei. Referitor la declaraţiile ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, în legătură cu scumpirile produselor, Matei spune că modificarea discursului se explică prin faptul că Tabără este înregimentat politic. După ce a declarat, iniţial, că alimentele se vor scumpi, Tabără a revenit, contrazicându-se. Cu toate acestea, Matei spune că Tabără este potrivit pentru postul de ministru. „Nu găseau om mai potrivit decât Tabără sau nu găseau alt fraier să accepte. Tabără a fost conştient că preia cel mai greu minister. Era singura soluţie credibilă faţă de agricultori, care au avut o reacţie pozitivă”, încheie Matei.
Comentarii
comentarii