Acasă Uncategorized Vitamine Spirituale 4

Vitamine Spirituale 4

DISTRIBUIȚI

Romani 10:17
Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.
Ioan 15:7
Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. Oare ce este „Cuvântul lui Hristos” sau la ce se referă  „cuvintele Mele”? Cred că sunteţi de acord cu mine că este vorba despre Cuvântul lui Dumnezeu sau Sfânta Scriptură. Vedem din textele de mai sus că este nevoie de acest „Cuvânt” pentru a avea credinţă şi că acest „Cuvânt” trebuie să fie în noi ca să putem primi când cerem ceva de la El. Nu cred că trebuie să fie perioade sau momente când poţi doar „citi” acest „Cuvânt” , ci trebuie ca El să existe continuu în tine şi, oridecâte ori ai ocazia să-L citeşti, citeşte-L, folosindu-L şi experimentând ceea ce spune El în fiecare domeniu al vieţii tale.
Vreau să te încurajez să crezi că în acest „Cuvânt” este soluţia la orice problemă ai avea şi răspunsul la orice întrebare ai avea. Acest „Cuvânt” trebuie să fie, după cum spune Mântuitorul, „hrana” ta, trebuie să te hrăneşti zilnic pentru a creşte omul tău spiritual şi pentru a fi victorios în viaţă.
Poftă bună!
Cu drag,
Sociolog Samuel Adrian CABA

 

Comentarii

comentarii