Casa Căsătoriilor din Timişoara ar putea să nu se mai constuiască
Şeful direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Timişoara, Nicuşor Miuţ ,spune că acest deviz ar putea fi micşorat, după ce se va desemna firma care urmează să se ocupe de finalizarea lucrărilor la Casa Căsătoriilor din Timişoara. "Este posibil ca, în momentul în care organizăm licitaţia pentru Casa Căsătoriilor, să scadă şi devizul. Asta, bineînţeles, dacă consilierii locali vor fi de acord cu noul deviz, dacă nu, vom conserva clădirea, pentru că altă soluţie nu avem", spune Nicuşor Miuţ
Adrian Pau, consilier local PDL : "Nu vom vota această majorare a devizului"
Unul dintre consilierii locali democrat-liberali, Adrian Pau, spune că partidul din care face parte nu va vota nici în ruptul capului noul deviz pentru Casa Căsătoriilor. "Consilierii locali PDL nu vor vota acest proiect de hotărâre, pentru că este absurd ca la noul deviz să alocăm mai mulţi bani pentru acest proiect. Trăim vremuri grele şi nu ne putem juca cu banul public", spune Adrian Pau
Consilierii locali PNL şi PSD nu vor vota nici ei acest deviz-fantomă
Consilierul local PSD Traian Stoia spune că nu va vota acest proiect de hotărâre. "Nu pot să fiu de acord cu aceste majorări, cineva trebuie să ne explice legalitatea acestor majorări", spune Traian Stoia. Consilierul local PNL Adriana Maria Blaj spune că aleşii locali nu au votat nici data trecută acest proiect de hotărâre. "Nu vom vota acest deviz, aşa cum nu am făcut-o nici data trecută", spune consilierul local Adriana Maria Blaj.
Adrian Orza – viceprimar Timişoara : "Acest proiect trebuie finalizat"
Unul dintre viceprimarii oraşului spune că ar fi absurd ca acest proiect să fie blocat. "Este absurd ca acest proiect să fie blocat şi să nu se termine lucrările. Avem nevoie de o nouă Casă a Căsătoriilor în Timişoara. Cei de la Direcţia de Patrimoniu trebuie să ne prezinte în plenul consiliului local situaţia exactă, cu tot ce s-a întâmplat la sediul Casei Căsătoriilor", spune viceprimarul Adrian Orza. Cei mai afectaţi de aceste contradicţii ale consilierilor locali rămân, totuşi timişorenii care nu vor avea o Casă a Căsătoriilor, cel puţin în viitorul apropiat. La final, adresăm şi noi două întrebări Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Timişoara: unde era dirigintele de şantier care trebuia să supervizeze lucrările firmei care s-a ocupat de Casa Căsătoriilor? Şi… De ce nu se încearcă recuperarea sumei de 1.500.000 lei, rezultată din penalizările care trebuiau aplicate pentru întârzierea termenului de predare a Casei Căsătoriilor?
Comentarii
comentarii