Acasă Actualitate Vrei să fii voluntar în situații de urgență? Alătură-te pompierilor salvatori!

Vrei să fii voluntar în situații de urgență? Alătură-te pompierilor salvatori!

DISTRIBUIȚI

ISUInspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a demarat o campanie de recrutare a persoanelor care doresc să devină voluntari în situații de urgență. „Demersul instituţiei noastre are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor. După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele inspectoratului general vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv”, arată un comunicat emis de IGSU. Proiectul „Salvator din pasiune”, se va derula până în data de 29 iulie a.c., fiind structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor și încheierea contractelor de voluntariat. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt: vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie; să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani. Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al județului Timiș -www.isutimis.ro – sau la numărul de telefon 0762-798312, între orele 8 și 16.

Comentarii

comentarii