Acasă Economic Wizz Air sărbătorește 9 ani în Timișoara cu o reducere de 20%

Wizz Air sărbătorește 9 ani în Timișoara cu o reducere de 20%

DISTRIBUIȚI

Wizz Air, una dintre companiile aeriene din Europa cu cea mai mare creştere și liderul pieței din România, sărbătorește în această lună aniversarea a nouă ani de la deschiderea bazei din Timișoara cu o reducere de 20% pentru toate zborurile rezervate astăzi, pentru membrii WIZZ Discount Club.

Wizz Air a început să opereze de pe Aeroportul Internațional Timișoara în 2008 și de atunci, mai mult de 4 milioane de pasageri s-au bucurat de prețurile scăzute și de serviciile excelente de la bord. Anul trecut, Wizz Air a transportat aproape 700.000 de pasageri pe rutele sale la prețuri scăzute din Timișoara și a susținut mai mult de 500 de locuri de muncă** în industriile asociate din regiune.

În februarie 2009, Timișoara a devenit a zecea bază din rețeaua WIZZ și a treia din România, dovedind angajamentul în regiune și generând beneficii pentru comunitatea locală prin stimularea pieței locurilor de muncă și a relațiilor de afaceri cu alte țări europene. Cu două aeronave alocate bazei, o investiție de aproape 202 milioane de dolari*** și o echipă locală formată din mai mult de 70 de membri, rețeaua Wizz Air din Timișoara oferă în prezent 16 rute spre 18 țări, inclusiv spre destinații din nordul Italiei, precum Bari, Milano Bergamo, Veneția Treviso, sau conexiuni spre cele mai populare destinații din Europa ca Londra, Valencia sau Paris. Anul trecut, WIZZ a lansat o nouă rută spre Tel Aviv, prima legătură aeriană dintre Timișoara și un alt oraș din afara Europei.

Toți membrii WIZZ Discount Club care își planifică vacanțe până la finalul lunii mai, spre oricare dintre cele 146 de rute din 21 de țări ale rețelei Wizz Air din România, precum și pe oricare dintre cele 145 de destinații din întreaga rețea, inclusiv spre cele cu soare tot timpul anului precum Dubai, Tel Aviv, Larnaca, Tenerife, Lisabona sau Malaga, pot beneficia de reducerea de 20%*. Pentru cei ce își propun un city break pentru următoarele weekend-uri, WIZZ oferă o multitudine de destinații interesante către 44 de țări din Europa și nu numai. 

Sorina Ratz, Head of Corporate Communications (interimar) Wizz Air: „În februarie, sărbătorim 9 ani de operațiuni de succes în Timișoara și suntem încântați să oferim oportunități de călătorie pentru pasagerii noștri din România de a explora și mai mult Europa profitând de reducerea WIZZ de 20%*. Fiind compania aeriană numărul unu în Timișoara, WIZZ caută mereu să-și extindă rețeaua și să sprijine dezvoltarea regiunii de vest a țării, oferind posibilități de călătorie cu adevărat accesibile, mereu asociate cu servicii excelente la bord. În prezent, baza locală numără 70 de angajați, două aeronave alocate bazei, iar oferta pentru pasageri este formată din 16 destinații din întreaga Europă și nu numai. Suntem dedicați regiunii Banat și nerăbdători pentru rezultate și mai bune împreună cu Aeroportul Internațional Timișoara.”

Iulian-Daniel Idolu, Directorul General al Aeroportului Internațional Timişoara: “Este o bucurie pentru noi faptul că în luna februarie a acestui an se împlinesc 9 ani de la deschiderea bazei Wizz Air la Timișoara. Cele 3 rute, Londra, Roma și Dortmund, lansate în februarie 2009, fac parte și astăzi din lista destinațiilor disponibile din Timișoara. În momentul de față, pasagerii Wizz Air pot alege între 16 rute directe spre Europa, dar și în Orientul Mijlociu. Pentru pasageri înseamnă libertatea de a călători și de a se bucura de noi experiențe, legături mai bune cu toată Europa și numai. Le mulțumim partenerilor noștri de la Wizz Air și le doresc cât mai multe zboruri de la Timișoara, și mai departe!”.

Comentarii

comentarii