Acasă Actualitate Zeci de șoferi și bicicliști amendați pentru că au pătruns cu vehiculele...

Zeci de șoferi și bicicliști amendați pentru că au pătruns cu vehiculele în zona pietonală a Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali au amendat, în numai trei zile, zeci de bicicliști și șoferi care au pus „roata” vehiculelor pe care le conduc în zona pietonală. Bicicliștii și șoferii au interzis în zona pietonală a Cetății Timișoarei, atunci când sunt la „cârma” vehiculelor.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră continuă patrulările în zona centrală a orașului pentru a monitoriza modul în care conducătorii auto, dar și cei de vehicule pe două roți respectă prevederile OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. În ceea ce privește șoferii care pătrund cu autovehiculele în zona pietonală ori opresc sau staționează în zonele în care este amplasat indicatorul care restricționează aceste aspecte, au fost depistați și sancționați în ultimele trei zile un număr de 42 de conducători auto care nu au respectat legislația în zona istorică a Timișoarei. Pe linia bicicliștilor care circulă în perimetrul delimitat de indicatoarele care interzic accesul acestora în zona pietonală, polițiștii locali au aplicat un număr de 12 sancțiuni bicicliștilor care nu au respectat legislația în vigoare. Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția persoanelor care se deplasează în zona centrală pe biciclete sau la volanul autoturismelor să respecte legislația în vigoare și să nu pătrundă în aceste zonele în care sunt montate indicatoare ce interzic acest lucru, deoarece riscă sancțiuni foarte mari.

Comentarii

comentarii