Acasă Actualitate Ziua Armatei Române – Ziua Regelui – marcată la Timișoara

Ziua Armatei Române – Ziua Regelui – marcată la Timișoara

DISTRIBUIȚI

La Timișoara s-a marcat astăzi Ziua Armatei Române, în Parcul Central, de la ora 10, s-au depus coroane la Monumentul Ostașului Necunoscut și a avut loc o paradă militară.

În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ultimele rezistenţe germane de pe teritoriul Transilvaniei au fost înfrânte, şi a fost înălţat steagul românesc. Victoria finală a fost amânată deliberat de Marele Stat Major cu câteva zile, deoarece armata română dorea ca eliberarea ultimului colţ de pământ românesc să fie un omagiu şi un semn de devotament adus Regelui Mihai, 25 octombrie este și Ziua Regelui Mihai al României. La 25 octombrie 1921, în castelul Foişor de la Sinaia, se năştea cel care, la nici şase ani, avea să devină Regele Mihai I al României. La ora 19. Militarii Brigăzii 18 Infanterie vor efectua retragerea cu torţe pe itinerariul str. Mărăşeşti – Brigada 18 Infanterie „Banat” – Piaţa Victoriei – Catedrala Mitropolitană – Primăria Timişoara – Palatul Administrativ – str. Mărăşeşti.

”O zi deosebită pentru istoria poporului nostru. Este ziua prin care armata română, prin fapte de vitejie pe care le aducem în memoria noastră cât se poate de des, a reușit să elibereze și ultima brazdă de pământ românesc. Cei ce slujesc astăzi armata română merită omagiul nostru – reprezintă cu cinste România și poporul român”, a spus primarul Timișoarei Nicolae Robu. 

”O zi importantă pentru toată lumea. Armata este una dintre cele mai importante instituții, este cea mai apreciată de către comunitate. Prin ceea ce face în prezent ne face mândri că suntem români”, a spus prefectul de Timiș Eugen Dogariu.
”A ieșit și soarele afară de Ziua Armatei, o sărbătoare deosebită pentru poporul român. Sunt convins că în continuare armata își va face datoria, suntem alături de ei”, a spus Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș. Valentin Rusu

Comentarii

comentarii