Acasă Cultura Ziua culturii naționale 2024 – un eveniment de înaltă ținută, la Universitatea...

Ziua culturii naționale 2024 – un eveniment de înaltă ținută, la Universitatea de Vest Timișoara

DISTRIBUIȚI

Cu prilejul Zilei culturii naționale 2024, Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara (UVT), în colaborare cu Facultatea de Arte și Design din cadrul UVT, se pregătesc să ofere publicului o experiență artistică de neuitat, un spectacol impresionant al muzicii, teatrului și artelor vizuale, integrate într-un concept inedit.

Evenimentul va avea loc în data de 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19:00, în sala Capitol a Filarmonicii Banatul și promite să fie un adevărat regal artistic desăvârșit.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a explicat: „După un an cultural în care Timișoara a fost în epicentrul scenei culturale europene, comunitatea noastră începe agenda culturală a anului 2024 printr-un spectacol eveniment, oferit de cadrele didactice și studenții facultăților vocaționale ale Universității de Vest din Timișoara. Vă invităm să participați la acest eveniment artistic de înaltă ținută, pe care UVT îl oferă timișorenilor cu bucuria specifică sărbătoririi Zilei Naționale a Culturii.”

În acest cadru, studenții celor două facultăți vocaționale din cadrul Universității de Vest din Timișoara vor crea o atmosferă captivantă, care va impresiona și inspira audiența. Concertul simfonic va fi susținut de Orchestra și Corul Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Facultății de Muzică și Teatru – FMT a UVT, sub bagheta maestrului Christian Câșleanu, din Germania, doctorand al Universității de Vest din Timișoara.

Soliștii, selectați din rândul studenților FMT pentru acest eveniment deosebit sunt: Cristian Bălășescu, Anca Boenjiu, Maria Boldan, Evelyn Bojic, Samira Bulz, Anamaria Buțurcă, Raluca Dalea, Iulia Dobre, Darius Gruiță, Paula Harca, David Hirsch, Laurențiu Hnatiuc, Ilinca Manole, Dumitresc Mihály, Andreea Niță, Sarai Sălăjan, Dominique Simionescu, Violeta Tiponuț, Alex Ticula și Grossek Tijja.

Pregătirea studenților clasei de operă a fost realizată de către: Maestru de cor: lect. univ. dr. Darius-Divian Iordănescu. Regizor: lect. univ. dr. Nicolae Mihai Brânzeu. Pregătire muzicală: asist. drd. Szabolcs Hermann. Corepetitori: lect. univ. dr. Marcela-Sorina Costea, lect. univ. dr. Dianna-Luminița Vasiu, cda. drd. Rareș Păltineanu.

Între momentele muzicale, studenții anului I, specializarea Actorie, secția în limba română, sub îndrumarea actriței cda. drd. Laura Avarvari, vor interpreta sonete scrise de Mihai Eminescu, pentru a menține vie amintirea marelui scriitor român în rândul tinerilor.

Astfel, vor recita studenții: Theodora Afrim, Teodora Arapu, Karina Băncescu, Andreea Broscaru, Ileana Căpraru, Ancuța Cosovanu, Benjamin Hegyi, Dorothea Lazăr, Andreea Lungu, Sergiu Luțai, Ștefania Marinescu, Denis Matei, George Șiclovan și Ana Maria Secheșan.

De asemenea, în foaierul de la etajul I a Filarmonicii, vă invităm la o expoziție de artă vizuală cu lucrări realizate de către studenții Facultății de Arte și Design a UVT, coordonați de conf. univ. dr. Remus Rotaru.

Bilete pot fi achiziționate online de pe pagina evenimentului din platforma MyTicket  și de la casieria Filarmonicii Banatul.

Vă așteptăm! – este mesajul UVT.

Christian Câșleanu s-a născut în Germania într-o familie cu tradiție muzicală de origine românească și a început să cânte la pian încă de la o vârstă fragedă. De-a lungul timpului, a condus orchestre simfonice precum Rheinische Philarmonie Koblenz, Würtembergisches Kammerorchester Heilbronn, Sinfonieorchester Aachen (Germania), Limburgs Symfonie Orkest (Țările de Jos), Balkan Symphony Orchestra (Italia), Filamonica “Mihail Jora” Bacau, Teatru “Nae Leonard” Galati și Camerata Regala Bucuresti (România).

Christian s-a specializat în repertoriul de operă, începând cu cele mai importante opere clasice și ajungând la lucrări contemporane. A colaborat cu teatre precum Opera Bonn, Aachen, Düsseldorf, Lüneburg (Germania), Opera National de Lorraine din Nancy (Franța), Opera Zuyd Maastricht, Opera Conservatorium Maastricht (Țările de Jos) în producții precum „Cosi fan tutte”, „Le Nozze di Figaro”, „La finta giardiniera” (Mozart), „Jerusalem” (Verdi), „Siegfried” (Wagner), „Neues vom Tage” (Hindemith), Ariadne auf Naxos (Strauss) sau „Anatevka/Fiddler on the roof” (Bock).

A obținut două diplome de licență în muzică, în dirijat și pian, de la Conservatorium Maastricht (Țările de Jos). De asemenea, s-a specializat în dirijat orchestral, finalizând la același institut studiile de master cu Arjan Tien. În același timp, și-a perfecționat studiile cu Per Borin (Musikhochschule Stuttgart) și Ovidiu Balan (European Arts Academy).

Recent, a lucrat în calitate de Dirijor asistent cu DSO Berlin, Orchestre National de France, Orchestra Națională Radio a României și colaborează regulat cu WDR Sinfonieorchester Köln. Talentul său remarcabil și pasiunea pentru muzică au consolidat poziția sa în lumea dirijorilor internaționali.

Lucrarea lui George Grigoriu deschide seara cu muzica din opereta “Valurile Dunării”, și după fiecare lucrare muzicală vom fi învăluiți de spiritul scriitorului Mihai Eminescu. Un sonet ales cu grijă va răsuna după fiecare opus, adăugând o notă poetică și emoțională, potențând astfel momentele muzicale.

Continuă călătoria cu geniul lui Wolfgang Amadeus Mozart, iar în timpul acestei incursiuni muzicale, veți avea ocazia să vă delectați cu arii remarcabile precum “Sull’aria … Che soave zeffiretto”, “Là ci darem la mano”, “Pa pa pa”, “Zu Hilfe!/Stirb Ungeheuer” și “Hm hm hm”.

Din muzica lui Gaetano Donizetti, studenții vor aduce în fața publicului duetul Enrico și Serafina din “Il Campanello”, ariile pasionale “Che interminabile andirivieni” și “Per te d’immenso giubilo”, precum și sextetul din “Lucia di Lammermoor”.

Revenim apoi cu muzica fermecătoare a lui Felix Mendelssohn Bartholdy. Simfonia a III-a “Scoțiană” Op. 56 va încheia această seară excepțională.

Vă așteptăm cu drag să vă alăturați nouă în această seară memorabilă, într-o călătorie muzicală, de arte vizuale și poetică, plină de frumusețe și emoție -îndeamnă UVT.

Parteneri culturali: Filarmonica Banatul Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara, Capitală Europeană a Culturii, Timișoara 2023. Parteneri: Todoruț Internațional Volvo; Petro Vaselo, Timișoara Traian Vuia Airport, myticket.ro.

Comentarii

comentarii