Acasă Actualitate Ziua Mondială de luptă împotriva HIV/SIDA la Timişoara. Ce sunt îndemnaţi elevii...

Ziua Mondială de luptă împotriva HIV/SIDA la Timişoara. Ce sunt îndemnaţi elevii să facă?

DISTRIBUIȚI

liceenii sidaCu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva HIV/SIDA, 1 decembrie,  elevii din liceele şi şcolile din Timişoara sunt invitaţi să îşi exprime prin artă o experienţă sau înţelegere proprie legată de problematica HIV/SIDA şi de persoanele seropozitive.
Tematica generală a concursului corespunde conceptului de nondiscriminare, acceptare și deschidere față de persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA. Concursul național de postere „Fii inspirat!” este derulat cu acordul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Concursul este structurat în 2 categorii de vârstă: Ciclul gimnazial (elevi din clasele V-VIII) şi învățământ liceal, profesional. Posterele câştigătoare vor fi alese în urma unui proces de jurizare în care se va ţine cont de criterii precum: originalitate, valoare artistică, consistența mesajului transmis, etc. Juriul va fi compus din persoane cu experiență în domeniul HIV/SIDA, experiență în comunicare și mass media, experiență în domeniul artistic. Câștigătorii concursului (locurile I, ÎI, III, menţiuni la fiecare secţiune) vor fi premiați în cadrul unei ceremonii de premiere care va avea loc în București. Posterele câştigătoare dar şi alte postere selectate de juriu şi echipa UNOPA vor fi promovate pe pagina de site, facebook şi folosite în realizarea de materiale informative şi în campanii de sensibilizare.
Contextul concursului este generat de faptul că stigmatul HIV/SIDA perpetuează încă o teamă nejustificată faţă de acest subiect, faţă de informare sau faţă de testare. Discriminarea  persoanelor infectate cu HIV se dovedeşte a fi poate cel mai dificil obstacol întâmpinat de programele de prevenire a infecţiei cu HIV.  Prin acestă campanie UNOPA îşi propune să cultive, să extindă aria de sensibilitate a fiecărui om, încurajând la deschidere față de persoanele ce trăiesc cu HIV/SIDA atunci când au ocazia să le întâlnească ori să vorbească despre ele. Copiii şi tinerii aparţinând populaţiei generale sunt pe de o parte un grup vulnerabil, (fiind expuşi situaţiilor de risc în trecerea de la copilărie la viaţa adultă), dar în acelaşi timp, grup cu mare potenţial de dezvoltare a comportamentelor responsabile şi nediscriminatorii pe termen lung, contribuind astfel la dezvoltarea unei societăţi bazate pe toleranţă şi nu pe stigmatizare. Elevii care doresc să participe la concurs pot depune un poster până la data de 5 decembrie 2016. Detalii despre înscriere şi concurs pe www.unopa.ro. Relaţii suplimentare, Geanina Surdu, coordonator programe UNOPA, 0735853592.

Comentarii

comentarii