Acasă Actualitate Ziua porţilor deschise la Liceul Teoretic “Iris”

Ziua porţilor deschise la Liceul Teoretic “Iris”

DISTRIBUIȚI

irisLiceul Teoretic Special „Iris” din Timişoara a marcat „Ziua Internaţională a educaţiei copiilor nevăzători” – 13 noiembrie printr-o largă serie de activităţi. Miercuri, la liceul „Iris” a avut loc „Ziua porţilor deschide”.

Cei care au dorit să vadă cum învaţă copiii cu probleme de vedere au avut parte de multe surprize.  Printre oaspeți liceului special s-au remarcat membrele Clubului Lions Diamond Timișoara care sunt o prezență permanentă în activitățile și proiectele elevilor acestei școli. Ziua internațională a educației copiilor nevăzători se marchează, din 1946, în ziua de naștere a pedagogului francez Valentin Hauy, cel care a întemeiat prima școală pentru nevăzători din lume, la Paris, în 1784. O altă zi, a nevăzătorilor, este marcată la 15 octombrie – „Ziua bastonului alb”. În 1946, în SUA, a fost votată Legea Protecției Educației Nevăzătorilor. În același an, a fost lansată prima revistă dedicată copiilor nevăzători și a fost organizată Ziua națională a educației copiilor nevăzători. Statisticile arată că, la ora actuală, în lume trăiesc 400 de milioane de oameni cu deficienţe de vedere.
„Pe lângă o educație de calitate, colectivul liceului oferă elevilor cu probleme de vedere îndrumarea necesară pentru dezvoltarea deprinderilor de viață zilnică prin activități în cadrul diferitelor ateliere: gastronomie, igienă și estetică personală, artterapie, origami, croitorie, împletituri, pictură, muzică, informatică, etc. Chiar dacă procesul de învățare este mai dificil pentru elevii nevăzători, mulți dintre aceștia au reprezentat cu succes liceul la festivaluri de muzică, șah, la concursuri naționale pe discipline, în cadrul unor proiecte multiculturale, la olimpiade sportive”, spune Dănuţ Petnaise, directorul Liceului Teoretic Special „Iris” din Timişoara.

Comentarii

comentarii