Acasă Actualitate 100 de medici şi 50 de asistente medicale și studenți la Medicină,...

100 de medici şi 50 de asistente medicale și studenți la Medicină, din 25 de specializări medicale, vor oferi consultaţii gratuite la Timișoara, în cadrul unui eveniment, timp de trei zile

DISTRIBUIȚI

Campania „Împreună pentru oameni ‒ Luminează orașul prin bine”, inițiată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România, are ca scop oferirea de servicii și evenimente gratuite în domeniile medical, social și educațional.

Proiectul se derulează în perioada 29‒31 octombrie și debutează cu un spital de campanie amenajat la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT), Bulevardul Eroilor de la Tisa nr. 22.

În cadrul campaniei, 100 de medici sprijiniți de 50 de asistente medicale și studenți la Medicină își vor desfășura activitatea în 30 de cabinete. Cei înscriși pe site-ul www.impreunapentruoameni.ro vor beneficia, în limita locurilor disponibile, de consultații gratuite, acoperind 25 de specialități, printre care amintim: cardiologie, chirurgie, dermatologie,  ecografie abdominală, eco Doppler, endocrinologie, gastroenterologie, ginecologie, medicină internă, medicină generală, neurochirurgie, neurologie, oftalmologie, ORL, ortopedie, pediatrie, pneumologie, psihiatrie, stomatologie, screening mamar, urologie etc.

Duminică, 29 octombrie, la ora 10:00, este programată o conferință de presă la CRAFT, la care vă invităm să participați pentru a vă informa cu privire la acest proiect desfășurat în folosul semenilor noștri.

Dintre acțiunile care se vor desfășura în cursul săptămânii menționăm: donare de sânge, sprijin material pentru persoanele asistate social și servicii de taxi gratuit pentru persoanele cu dizabilități.

În zilele de duminică, luni și marți, de la ora 18:00, pe parcursul celor trei zile, grupuri muzicale vor susține câte un miniconcert de muzică sacră, iar de la ora 18:30 personalități medicale vor prezenta seminare cu accent pus pe prevenție, cu următoarele titluri: Poate fi prevenit cancerul? ‒ prof. dr. Negru Șerban; Hipertensiunea arterială, ucigașul tăcut ‒ şef lucrări dr. Alina Negru; Impactul tehnologiei digitale asupra creierului uman ‒ prof. dr. Voicu Tudorache.

În colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean  Timiș, se  vor  susține  în  școli  și  licee  din Timișoara seminare antiadicții, pentru dezvoltare personală și orientare profesională.

O parte consistentă a echipelor de voluntari implicați în activitățile derulate sunt adventiști practicanți, creștini care au adoptat un stil de viață sănătos, în acord cu ultimele descoperiri științifice.

Au confirmat prezența la deschiderea evenimentului Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara; Acad. Prof. Dr. Lazăr Fulger, Președintele Colegiului Medicilor Timiș; Dr. Ionuț Căpraru, medic-șef Direcția de Sănătate Publică Timiș; Florica Chiriță, Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș; Conf. Dr. Vărcuș Flore, coordonatorul campaniei medicale; pastor Aurel Neațu, președintele Bisericii Adventiste din România; dr. Ana-Maria Zanfir, directorul Departamentului de Sănătate al Bisericii Adventiste din România; pastor Dragoș Mușat, directorul Departamentului de Comunicare și Relații Publice al Bisericii Adventiste din România; pastor Mihai Maur, președintele Bisericii Adventiste – Conferința Banat.

Adventiștii de ziua a șaptea sunt creștini dedicați în a-i ajuta pe oameni să înțeleagă Biblia, pentru a găsi în ea libertate, vindecare și speranță în Isus Hristos. Ei mărturisesc crezul creștin și cred că, în curând, Dumnezeu va triumfa în marea luptă dintre bine și rău. Adventiștii sunt o comunitate creștină dinamică, cu o populație internațională de circa treizeci de milioane de credincioși și aparținători, răspândiți în aproape toate țările lumii.

Din anul 1920, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea este cult recunoscut de statul român și le prezintă oamenilor principii pentru o viață sănătoasă și plină de sens împreună cu speranța unei lumi mai bune, posibilă prin întoarcerea lui Isus Hristos pe pământ.

„Împreună pentru oameni ‒ Luminează orașul prin bine” este o campanie organizată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Primăria Municipiului Timișoara, Direcția de Sănătate Publică Timiș, Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Asociația ATI „Aurel Mogoșanu”, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor din România, Asociația „Ridică-te și umblă!”, Asociația studențească AMiCUS Timișoara, sponsori oficiali fiind Samsung Medical, Liamed Aparatură Medicală și Numeris Medical, iar parteneri media ‒ Speranța TV și Radio Vocea Speranței.

Comentarii

comentarii