Acasă Actualitate Două zile fără gaz în zona Dacia

Două zile fără gaz în zona Dacia

DISTRIBUIȚI

E.ON Gaz Distribuţie a finalizat un proiect de modernizare a reţelei de gaz din municipiul Timişoara a cărui valoare depăşeşte 1,5 milioane de lei

E.ON Gaz Distribuţie a finalizat un important proiect de investiţii care constă în înlocuirea de conducte şi branşamente, în lungime de peste 3 kilometri  cu conducte şi branşamente noi din polietilenă, pe străzile Amforei, Timiş, Circumvalaţiunii, Traian Novac, Ionel Perlea, Dropiei, Brânduşei, Gheorghe Lazăr, Teiului, Timiş, Intrarea Umbroasă, Zborului şi B-dul Cetăţii din municipiul Timişoara.

 Investiţia, în valoare de peste 1,5 milioane de lei, asigură îmbunătăţirea parametrilor de distribuţie a gazelor naturale pentru consumatorii din zonă. Pentru cuplarea unui tronson din noile conducte la sistemul de distribuţie, E.ON Gaz Distribuţie va întrerupe alimentarea cu gaze naturale în cursul zilei de joi, 25 octombrie, începând cu ora 09.00, pe străzile Gheorghe Lazăr, B-dul Cetăţii, Amforei, Teiului, Labirint, Timiş şi Dropiei. Din cauza complexităţii lucrărilor de cuplare, reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestora, începând cu dimineaţa zilei de vineri, 26 octombrie, alimentarea tuturor consumatorilor fiind estimată să se încheie în cursul aceleiaşi zile, până la ora 20.00. Compania noastră va depune toate eforturile necesare reluării alimentării cu gaze naturale mai repede de ora menţionată, însă aceasta depinde în cea mai mare măsură de o serie de factori din teren care pot apărea în momentul executării lucrărilor şi care nu pot fi prevăzuţi în totalitate. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă), sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Comentarii

comentarii