Acasă Eveniment 250 de angajaţi ai unei firme s-au autoevacuat, după ce un incendiu...

250 de angajaţi ai unei firme s-au autoevacuat, după ce un incendiu a izbucnit la un container folosit ca bucătărie în comuna Ghiroda

602
DISTRIBUIȚI

Un număr de 250 de persoane, o întreagă tură de serviciu de la o firmă din comuna Ghiroda, de lângă Timişoara, s-au autoevacuat, miercuri seara, după ce un incendiu a izbucnit la un container folosit ca bucătărie, cel mai probabil în urma unui scurtircuit.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, containerul de tip bucătărie, unde a izbucnit incendiul, miercuri seara, se afla în curtea unui operator economic din comuna Ghiroda de lângă Timişoara.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi 14 pompieri.

“La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întregul container care se află la aproximativ 5 metri de clădirea principală a societăţii comerciale. S-a acţionat de urgenţă pentru lichidarea incendiului, astfel la câteva minute de la sosirea pompierilor, incendiul a fost lichidat. În urma incendiului au ars elementele combustibile din container (aparate şi ustensile de bucătărie)”, transmite ISU Timiş.

Din clădirea aflată în apropiere s-au autoevacuat aproximativ 250 de angajaţi ai operatorului economic, toată tura de serviciu. Nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit.

Comentarii

comentarii