Acasă Actualitate ”30” – vernisaj cu fotografii din Revoluția din 1989 de la Timișoara,...

”30” – vernisaj cu fotografii din Revoluția din 1989 de la Timișoara, luni, în garnizoană din Piața Libertății

199
DISTRIBUIȚI

La 30 de ani de la zilele de speranță, curaj și victorie ale Revoluției din 1989 de la Timișoara, Universitatea de Vest Timișoara și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș organizează expoziția de fotografii „30”, în clădirea fostei Garnizoane Timișoara, din Piața Libertății, luni 16 decembrie, de la ora 18.00.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Goethe Institut București și al Centrului Cultural German Timișoara.

Expoziția a fost prezentată și la Parlamentul European, la începutul lunii decembrie.

Fotografiile, realizate de Mircea Radu, Ioan Radu, Constantin Duma, Valentin Șuta, Cătălin Regea și câțiva autori necunoscuți vor sta pe simeze.

”Povestea în imagini este aproape ireală prin jertfele umane evocate, prin duritatea scenelor de protest surprinse și prin gesturile de rezistență în fața ultimelor manifestări ale dictaturii, vizibile în cadrele fotografice document. Prin aceste fotografii publicul ajunge să perceapă atmosfera Revoluției din Timișoara, un fenomen social- politic unic prin care orașul nostru a intrat în istorie”, spune prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Comentarii

comentarii