Acasă Actualitate 50 de ani de la înființarea revistei Forum Studențesc, la Timișoara. Programul

50 de ani de la înființarea revistei Forum Studențesc, la Timișoara. Programul

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 25 octombrie, la Casa Universitarilor, reprezentanții fostului Forum Studențesc, în frunte cu Gheorghe Crișan, fost redactor șef, și Costi Duma, alături de Horia Băcanu, din partea Universității de Vest, au prezentat evenimentele care vor avea loc pentru aniversarea a 50 de ani de la înființarea revistei Forum Studențesc.

De asemenea, cu acest prilej, se va marca și împlinirea a 55 de ani de la înființarea în 1968 a revistelor studențești Scalpelu, Agraria, Forum și Micron ale institutelor de învățământ superior din Timișoara.

Gheorghe Crișan a amintit că, în 1973, s-a luat decizia ca editorul revistei Forum Studențesc să fie Uniunea Asociațiilor Studenților din toate facultățile, care erau unite la nivelul Centrului Universitar Timișoara care se ocupa cu toate cu tot ce se întâmpla în nivelul centrului.

“Acesta a fost creditorul nostru!”, a spus Crișan.

Astfel, când a fost vorba de numele revistei, a rămas Forum,  dar s-a evitat cu greu cuvântul comunist în titlu și s-a acceptat studențesc.

Multe centre unde existau reviste nu s-a putut scăpa de acest cuvânt “comunist”, dar aici la Timișoara s-a putut.

Mai mult s-a reușit punerea la conducerea Forumului studențesc a unui student. Din acel moment revista a avut acoperire peste tot centrul universitar și să fie scrisă de studenți pentru studenți cu subiecte propuse de studenți.

“Dacă mai scăpam vreo boroboață față de presă de partid, scăpăm pe motivul că eram studenți neștiutori.

Revista a ajuns să editeze într-un număr de invidiat astăzi: 10.500 de exemplare”, a mai spus Gheorghe Crișan.

Organizatorii amplelor manifestări sunt Asociația Orizonturi Universitare, în parteneriat cu Universitatea de Vest, Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea Politehnica și Universitatea de Științele Vieții, în colaborare cu Casa studenților din Timișoara și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și cu sprijinul sponsorilor.

Programul

Joi, 26 octombrie, la ora 10,00, la Universitatea de Vest, în sala A 03, va avea loc intâlnire cu studenții de la Comunicare și Relații Publice și de la Jurnalistică ai Facultății de Științe Politice a UVT

De asemenea, la ora 16,30, la Universitatea de Vest, amfiteatru (str. Paris, nr.1), va fi organizată o dezbaterea despre starea actuală a presei, cu invitați din presa timișoreană și națională

La ora 18.30, la Casa Studenților, se va desfășura ședința festivă a Cenaclul Pavel Dan și lansarea unei antologii literare a Cenaclului.

Vineri, 27 octombrie, la ora 11, la la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara în Sala Senatului, va avea loc evenimentul Începuturi – întâlnire cu foștii redactori ai revistelor de institute care s-au comasat în revista Forum studențesc

La ora 15,30, la Universitatea de Vest, în Aula Magna, va fi organizată reuniunea festivă dedicată celor 50 de ani de existență.

Cu acest prilej, vor fi prezentate cuvinte de salut și mesaje speciale de la invitați.

De asemenea, va fi lansat numărul special al revistei Forum studențesc dedicat evenimentului. Va fi și un remember Forum studențesc – intervenții ale foștilor redactori.

Comentarii

comentarii