Acasă Economic 6 cursuri gratuite de formare şi dezvoltare profesională pentru femei

6 cursuri gratuite de formare şi dezvoltare profesională pentru femei

DISTRIBUIȚI

 Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca oferă 6 programe gratuite de formare şi dezvoltare profesională pentru femei: formator, organizarea locului de muncă, tehnici de comunicare, animator socio-educativ, dezvoltare personală (în vederea carierei), reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională. 

Scopul acestor cursuri este de a asigura formarea şi dezvoltarea profesională a femeilor activ-ocupate care intră sau revin pe piaţa muncii, în vederea creşterii abilităţilor şi competenţelor profesionale. Programele de formare şi dezvoltare profesională sunt realizate de specialiştii din cadrul celor trei universităţi şi se desfăşoară în cadrul proiectului „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse" (ID 50679), cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane POSDRU 2007 – 2013. Cursurile se vor desfăşura în perioada septembrie 2011 – noiembrie 2013. Informaţii despre planificarea cursurilor şi componența dosarului de înscriere găsiţi pe site-ul www.rsf.uaic.ro.

 

Comentarii

comentarii