Acasă Actualitate 90 de sesizări și 182.000 de lei amenzi aplicate de polițiștii locali...

90 de sesizări și 182.000 de lei amenzi aplicate de polițiștii locali pe linie de mediu în Timișoara

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au verificat, în ultima săptămână, un număr 90 de sesizări scrise și telefonice de la cetățeni.

Acestea au fost referitoare la terenuri neîngrijite infestate cu ambrozie, disconfort produs de diferite activități comerciale, șantiere și lucrări de renovare, amenajări interioare, rampe clandestine cu deșeuri și abandon de deșeuri, neîntreținerea corespunzătoare a curților, parcărilor, spațiilor deținute sau utilizate, nerespectarea colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, existența contractelor de salubrizare pentru deșeurile generate de către persoane fizice și juridice.

Au fost efectuate un număr de  81 verificări și reverificări în scopul soluționării sesizărilor aflate în lucru. Urmare a controalelor efectuate de polițiștii locali au fost aplicate, în total, un număr de 40 cu amenzi în valoare de 182.000 lei.

Pe linia respectării colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, respectiv întreținerea curățeniei în jurul imobilelor, la locul de amplasare a pubelelor, au fost verificate 85 de asociații, fiind aplicate 6 sancțiuni în valoare de 14.000 lei. Au fost identificate 12 rampe de  deșeuri care au fost transmise Primăriei în vederea igienizării și au fost împărțite 60 de pliante și afișe cu centrele de colectare cu aport voluntar și pe linia prevenirii abandonului pe domeniul public.

Pe linia respectării legislației de mediu la șantiere, au fost verificate 15 șantiere, fiind aplicate 3 sancțiuni cu valoare 7.500 lei, conform HCL 320/2022 și o sancțiune conform OUG 92/2021 în valoare de 40.000 de lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor pe strada Arieș.

Pe linia respectării legislației referitoare la combaterea plantei alergene ambrozia, au fost verificate 55 de terenuri neîntreținute, fiind aplicate 15 sancțiuni aplicate conform Legii 62/2018.

Pe linia depistării persoanelor care abandonează sau depozitează deșeuri pe domeniul public, respectiv conștientizare pentru prevenirea și reducerea fenomenului, au fost identificate 12 rampe clandestine de deșeuri și transmise spre salubrizare Primăriei, fiind sancționate cu 7.500 de lei un număr de 6 persoane surprinse abandonând gunoaie. Au fost verificate 125 de contracte de salubrizare și au fost înmânate 60 de pliante și afișe cu centrele de colectare cu aport voluntar și pe linia prevenirii abandonului pe domeniul public.

Pe linia verificării respectării legislației pe linie de mediu, au fost verificați 18 agenți economici care desfășurau activități tip peco, fiind aplicate 6 amenzi în valoare de 13.000 lei pentru nerespectarea colectării selective, un proces verbal pentru lipsă responsabil gestionare deșeuri conform OUG 92/2021 și 2 procese verbale de 100.000 lei pentru funcționare fără autorizație de mediu.

 

Comentarii

comentarii