Consiliul Local Lugoj se va întruni marţi, 11 decembrie, de la ora 14, într-o şedinţă extraordinară. Pe ordinea de zi se află patru proiecte de hotărâri, iniţiate de primarul Francisc Boldea, privind: aprobarea proiectului „Crearea şi dotarea centrului naţional de informare şi promovare turistică în municipiul Lugoj” din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică, Operaţiunea Crearea Centrelor Naţionale de Informare şi Promovarea Turistică (CNIPT) şi dotarea acestora; aprobarea documentaţiei tehnico-economice a proiectului „Crearea şi dotarea centrului naţional de informare şi promovare turistică în municipiul Lugoj”; transmiterea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 9 ani, a unui teren în suprafaţă de 230 de metri pătraţi, situat pe strada Coriolan Brediceanu, Centrului naţional de informare şi promovare turistică în municipiul Lugoj; rectificarea bugetului local pe anul 2012.