Acasă Sport A crescut Poli

A crescut Poli

DISTRIBUIȚI

Poli Timişoara este într-o evidentă creştere… a taliei. Dacă Gigel Bucur va da curs ofertei venită din partea ruşilor de la Krasnodar, cel mai scund jucător din primul „11” va deveni Artiom Karamyan, care măsoară 1,74 metri, la fel ca fratele său Arman. În compartimentul defensiv, singura noutate este Laszlo Sepsi, fotbalistul transferat de la Benfica Lisabona fiind şi cel mai scund jucător din apărarea alb-violeţilor, acesta măsurând 1,79 metri. Turnul de control al defensivei bănăţene va rămâne Nibombe, la cei 1,96 metri. La mijlocul terenului, Poli ar putea evolua în următoarea componenţă: Contra, Alexa, Bourceanu, Karamyan. Dintre aceştia, Bourceanu şi Karamyan măsoară sub 1,80 metri, iar Alexa este cel mai înalt jucător din linia mediană, cu cei 1,85 metri. În atac, timişorenii ar putea evolua cu Goga şi Parks, ambii având aceeaşi înălţime, 1,82 metri. Dintre fotbaliştii timişoreni cu şansele cele mai mari pentru a prinde prima echipă, cel mai înalt este portarul Costel Pantilimon, a cărui înălţime este de 2,02 metri, fiind în acelaşi timp şi unul dintre cei mai înalţi fotbalişti din campionatul intern. Talia echipei ar putea creşte şi mai mult dacă în prima echipă ar fi titularizat şi Alexandru Curtean (1,82 metri) în locul lui Karamyan, în cazul în care cel din urmă nu va semna prelungirea contractului cu Poli. Şi în atacul echipei timişorene ar putea fi titularizat cehul Lukas Magera (1,95 metri), cel mai înalt atacant din campionatul intern. În linia mediană a celor de la Poli şi-ar mai putea face apariţia şi columbianul Mejia, acesta fiind cel mai scund jucător din Liga I, la cei doar 1,67 metri, aceeaşi înălţime pe care o are şi dinamovistul Torje, fotbalist transferat la Dinamo tocmai de la Poli. Cel mai înalt fotbalist din campionatul inern este sârbul Zarko Markovici, care evoluează pe postul de fundaş central la Gaz Metan Mediaş şi măsoară 2,04 metri.

Comentarii

comentarii