FAL Timisoara trage un semnal de alarmă !
“Va determina creşterea birocraţiei, a evaziunii fiscale şi, din păcate, scăderea nivelului de trai”, a declarat Petru Olariu, preşedintele FAL Timişoara.
Antisocial…
FALT susţine că, în scopul de a lărgi baza de impozitare, în mod abuziv, Guvernul României a modificat Codul fiscal, prin intermediul OUG nr. 58 din 2010. Astfel, orice activitate poate fi considerată dependentă în funcţie de criterii foarte largi şi ambiguu formulate. Efectul reconsiderării oricărei activităţi ca fiind dependentă este că va deveni obligatorie plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale. Acestea vor fi recalculate şi virate solidar de către plătitorul şi beneficiarul de venit. În cazul veniturilor realizate de către persoanele fizice autorizate, beneficiari ai convenţiilor civile, se vor aplica regulile de determinare a impozitului pentru veniturile salariale realizate în afara funcţiei de bază. “Considerăm că această măsură nu este numai antisocială, deoarece va determina creşterea birocraţiei, a evaziunii fiscale şi, din păcate, scăderea nivelului de trai, dar este şi abuzivă şi ilegală”, a declarat Olariu.
GATA – în Regiunea Vest
O altă solicitare a fost şi modificarea Legii nr. 53 din 2003, privind transparenţa decizională. De asemenea, FALT şi locatarii blocului unde a avut explozia, la începutul acestui an, în Timişoara, au cerut ajutor parlamentarilor pentru a fi renovat blocul. Sinistraţii ar dori orice sprijin, inclusiv ca ADP să reconstruiască blocul, iar oamenii să plătească în mai mulţi ani, eşalonat. Din păcate, în acest moment, nici măcar expertiza blocului nu este finalizată. “Sunt probleme care trebuie aduse la cunoştinţa autorităţilor locale, dar şi legislativului, pentru a putea fi corectate omisiunile din lege. Vocea societăţii civile trebuie să se facă auzită şi de cei pe care domneavoastră i-aţi ales – parlamentarii”, a spus Maria Barna, deputat. “Toate aceste probleme le voi pune la dispoziţia colegului meu – tehnicianul de la comisia la care lucrez – pentru a fi transferate la modificarea legislaţiei respective”, a spus Valeriu Tabără, deputat. Întâlnirea a fost organizată în cadrul proiectului “Guvernare, anticorupţie, transparenţă, atitudine –GATA”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Facilitatea de Tranziţie 2007/19343.01.11 – Consolidarea sprijinului societăţii civile în lupta împotriva corupţiei. Proiectul este implementat în Regiunea Vest (Timişoara, Arad, Jimbolia, Simeria, Vaţa de Jos).
Comentarii
comentarii