Acasă Eveniment Accident grav la Saravale. Două persoane au ajuns la spital

Accident grav la Saravale. Două persoane au ajuns la spital

DISTRIBUIȚI

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc, vineri, în localitatea Saravale, în care au fost implicate un autoturism şi un motocultor.

În autoturism era doar şoferul de 40 de ani, iar în motocultor se aflau bărbatul de 57 de ani care conducea vehiculul şi o femeie de 47 de ani.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului a fost evaluat medical la faţa locului şi a refuzat transportul la spital, în timp ce bărbatul şi femeia de pe motocultor au fost duşi la spital, arată o informare de presă a ISU Timiş.

Pompieri ai Secţiei Sânnicolau Mare au intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI şi pentru acordarea primului ajutor, cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD.

Potrivit unei informări a Biroului de presă al Poliţiei Timiş, conducătorul motocultorului a intrat în coliziune cu autoturismul angajat în depăşirea acestuia. Şoferii nu au consumat alcool. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală.

Comentarii

comentarii