Acasă Actualitate Administratori arădeni cercetaţi pentru evaziune fiscală

Administratori arădeni cercetaţi pentru evaziune fiscală

DISTRIBUIȚI

Doi administratori arădeni sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală. Ei au creat prejudicii la bugetul de stat de peste 2.5 milioane de lei. Ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude au început urmărirea penală împotriva  lui B. Ioan Alin, de 35 ani, din Sântana, sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Din cercetările efectuate de către poliţişti s-a stabilit că acesta, în calitate de administrator al unei societăţi economice, nu s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare, cu documentele contabile, în vederea efectuării unor verificări financiar-contabile şi s-a sustras de la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat, TVA şi impozit pe profit. Ca urmare a neînregistrării în contabilitate a veniturilor realizate, el a creat un prejudiciu de 2.340.496 lei. Ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude au început urmărirea penală împotriva  lui T. Mihai, de 45 ani, din Arad, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti s-a stabilit că acesta, în calitate de administrator al unei societăţi economice, în luna mai 2010 a făcut achiziţii intracomunitare de zahăr şi oţel beton omiţând declararea şi înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţii a acestor operaţiuni. Astfel s-a produs un prejudiciu bugetului de stat de natura TVA şi impozit pe profit în sumă de 242.203 lei.

Comentarii

comentarii