Alocarea financiară pentru acest domeniu major de intervenţie pentru Regiunea de Dezvoltare Vest este de 28,87 milioane de euro, iar valoarea solicitată a celor 44 proiecte deja depuse şi aflate în procesul de evaluare este de 92,39 milioane de euro (echivalentul a 389,6 milioane de lei). Astfel, valoarea solicitată a celor 44 proiecte depuse depăşeşte cu 63,52 milioane de euro valoarea alocată, respectiv cu 220%. Toate cererile de finanţare depuse în Regiunea Vest, în cadrul domeniului major de intervenţie 3.4, până la data de 26 noiembrie 2009, ora 12:00, vor fi evaluate conform procedurii şi vor fi incluse într-o listă de rezervă. Proiectele respective vor putea fi finanţate în condiţiile în care se disponibilizează sume în cadrul domeniului major de intervenţie pentru Regiunea de Dezvoltare Vest.
În Regiunea Vest, domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”, este al doilea domeniu al POR 2007-2013 pentru care se suspendă depunerea de proiecte, după domeniul de intervenţie 2.1 „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia/ reabilitarea şoselelor de centură”, închis în data de 31 august 2009.
Comentarii
comentarii