Acasă Politica Adrian Orza: „Primul lucru pe care trebuie să-l facă ministrul Sănătăţii, dacă...

Adrian Orza: „Primul lucru pe care trebuie să-l facă ministrul Sănătăţii, dacă vrea să facă economii, e să facă reduceri în minister”

DISTRIBUIȚI

orzaCasa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi Direcţia de Sănătate Publică sunt două instituţii ce urmează să fie desfiinţate în fiecare judeţ, iar Timişul nu face rabat de la această regulă. Decizia ca cele două instituţii să devină istorie a fost luată chiar de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Asta chiar înainte de a se face regionalizarea şi de a se transforma în instituţii regionale. De altfel, atunci când au fost create, după 1996, scopul lor era foarte clar – reprezentau primul pas în descentralizarea serviciilor medicale, în gestionarea financiară.

 

„Uşor, uşor, spiritul, din punct de vedere financiar, s-a pierdut. Au rămas totuşi entităţi care gestionau probleme medicale la nivelul judeţului. La un moment dat, spitalele au fost trecute la consilii judeţene şi locale. Personalul din minister a rămas la minister. Primul lucru pe care trebuie să-l facă ministrul Sănătăţii, dacă vrea să facă economii, e să facă reduceri în minister. Să vorbeşti despre reduceri, reformă în sănătate, desfiinţând nişte mecanisme care ar trebui întărite, e o lipsă de comunicare, un gest de hazard. Eu am un feeling că prim-ministrul nu o să achieseze la ideea năstruşnică a lui Nicolăescu. Să vii să pui căruţa înaintea boilor e ciudat. Nu mai suntem o ţară în afara Europei, ci una care aveam pretenţii de instituţii şi mecanisme solide”, e de părere Adrian Orza, preşedintele PNŢCD Timişoara.

„S-au descentralizat către autorităţile locale o grămadă de probleme – şcoli, spitale. Nimeni de la minister nu a plecat”

De altfel, decizia ministrului cu privire la desfiinţarea celor două instituţii din fiecare judeţ a pus multă lume pe gânduri, mai ales că unii oameni, dacă nu-şi vor găsi locuri de muncă prin minister, vor trebui să-şi caute un alt job, iar unii dintre ei au vârste la care nu e aşa de uşor să-ţi găseşti un alt loc de muncă.

„E ciudat că plătim asigurări, dar când mergem la spital trebuie să venim cu pansamentul şi piramidonul de acasă. E clar că într-o criză financiară e necesar să faci reduceri de cheltuieli, dar să tai bani de la sănătate nu e o chstiune normală şi profesionistă. Eu sper să aibă iniţiativa asta soarta care a avut-o acea problemă cu spitalele private, cu care domnul prim-ministru nu a fost de acord. Reorganizarea serviciilor medicale nu trebuie făcută înainte de a crea regionalizarea. S-au descentralizat către autorităţile locale o grămadă de probleme – şcoli, spitale. Nimeni de la minister nu a plecat”, spune Orza.

Comentarii

comentarii