Acasă Eveniment Ajutor de încălzire pentru cei cu venituri modeste

Ajutor de încălzire pentru cei cu venituri modeste

DISTRIBUIȚI

În perioada 21 noiembrie – 14 decembrie 2012, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara preia cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere, însoţite de actele doveditoare pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, combustibili solizi şi petrolieri, pentru perioada  sezonului rece, decembrie 2012 – martie 2013. Acestea se depun la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara, din B-dul Regele Carol I nr.10. Pot beneficia de acest drept familiile sau persoanele singure, cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Timişoara, care realizează  venituri nete lunare pe membru de familie de până la 615 lei. Pentru a beneficia de aceste facilităţi, timişorenii trebuie să depună o serie de acte doveditoare, care pot fi găsite pe site-ul primăriei Timişoara. Angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara vor efectua anchete sociale pentru cel puţin 60% dintre beneficiarii dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei, pentru a verifica veridicitatea datelor declarate de către cei care solicită acest ajutor. Dacă în urma anchetelor sociale se constată că titularul nu a declarat corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia şi bunurile deţinute, sumele plătite necuvenit se vor recupera, în condiţiile legii. Neîndeplinirea obligaţiei titularului de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute, aşa cum sunt acestea trecute în formularele tip, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei.
 

Comentarii

comentarii