Acasă Eveniment Alcool, seminţe şi scandal în mijloacele de transport în comun

Alcool, seminţe şi scandal în mijloacele de transport în comun

DISTRIBUIȚI
Mijloacele de transport în comun RATT sunt confundate de unii timişoreni cu bodegi ieftine, astfel că aceştia se manifestă în fel şi chip, de multe ori beţi fiind, provocând disconfortul celorlalţi călători. Consumul de alcool, spartul seminţelor, scandalul şi înjurăturile, aruncarea de mizerii sau distrugerea scaunelor sunt practici întâlnite încă prea des în autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Timişoara.

 În plus, mijloacele de transport RATT devin, mai ales în zilele friguroase, adăpost pentru boschetari. De la începutul anului, poliţiştii locali efectuează controale pentru diminuarea numărului cazurilor de acest tip. „S-a acţionat în principal pentru coborârea din mijloacele de transport în comun a persoanelor fără adăpost, a cerşetorilor care prin comportamentul lor creează disconfort celorlalţi călătorilor şi a copiilor lipsiţi de supraveghere, care ulterior au fost predaţi centrului specializat pentru minori. Au fost constatate 38 de contravenţii privind consumul de băuturi  alcoolice, dar şi a altor alimente care conduc la disconfortul celorlalte persoane, aruncarea de hârtii ori resturi de orice fel în mijloacele de transport, difuzarea de muzică obscenă, provocarea de scandal ori adresarea de cuvinte injurioase la adresa călătorilor”, spune Nicoleta Popa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara. Pe lângă acest tip de nerguli, au fost acordate, în primele luni ale acestui an, 1.886 pentru călătoria fără bilet. Amenda pentru călătoria fără bilet este cuprinsă între 200 şi 500 de lei. „Aceste acţiuni specifice vor continua, în vederea prevenirii şi combaterii comportamentului impropriu manifestat de unele persoane care călătoresc cu mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Timişoara”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara. 
 

Comentarii

comentarii