Acasă Actualitate Aleşii lugojeni vor decide cum utilizează excedentul bugetar

Aleşii lugojeni vor decide cum utilizează excedentul bugetar

DISTRIBUIȚI

Consilierii lugojeni se vor întâlni joi, 12 ianuarie, de la ora 14, într-o şedinţă extraordinară, prima din acest an. Pe ordinea de zi figurează trei proiecte de hotărâri, privind: înscrierea municipiului Lugoj în Asociaţia Europeană a Oraşelor şi Regiunilor Istorice – EAHTR; aprobarea utilizării excedentului bugetar al anului 2011, ca sursă de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare aferentă bugetului local al anului 2012; prelungirea contractelor de închiriere pentru imobilele aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Lugoj, până la data de 28 februarie 2013. „Sunt trei proiecte importante. Am primit toată documentaţia şi dorim să înscriem municipiul Lugoj în Asociaţia Europeană a Oraşelor şi Regiunilor Istorice, organizaţie la care a mai aderat un oraş din România – Sibiul. Vom avea astfel posibilitatea să obţinem fonduri pentru restaurarea centrului istoric al Lugojului. Cât priveşte excedentul bugetar pe 2011, estimăm că va fi de peste 10 milioane de lei, bani pe care dorim să-i utilizăm la investiţiile pe care intenţionăm să le realizăm în acest an. Totodată, am cerut prelungirea contractelor de închiriere pentru imobilele aparţinând domeniului public şi privat al municipiului Lugoj până la începutul lunii martie 2013, fiindcă la sfârşitul acestui an vor avea loc alegeri locale şi cred că aşa e bine, ca oamenii să nu rămână descoperiţi pe toată perioada în care se formează noul consiliu local”, a declarat primarul Francisc Boldea, iniţiatorul celor trei proiecte de hotărâri.

Comentarii

comentarii