Acasă Cultura Alexandru Andrieș: “La Timișoara mă simt ca acasă”

Alexandru Andrieș: “La Timișoara mă simt ca acasă”

DISTRIBUIȚI

În 24 septembrie 2014, de la ora 20:00, la Filarmonica “Banatul” din Timișoara, Alexandru Andrieș își va prezenta cel mai nou proiect muzical, ”INTERIOARE”.

Albumul a fost lansat cu ocazia a 30 de ani de la debutul discografic al artistului. Timișoara va fi primul oraș din turneul de prezentare al albumului aniversar ”INTERIOARE”, Alexandru Andrieș motivând că aici se simte ca acasă. Alături de artist, pe scena Filarmonicii se vor afla și Maria Ioana Mîntulescu, Berti Barbera și Sorin Romanescu.
Cu peste 3000 de concerte și peste 60 de proiecte muzicale în portofoliu, după 30 de ani de la debutul discografic, Alexandru Andrieș spune că se simte “exact ca atunci când am intrat prima dată în studiourile Electrocord, împreună cu Maria Ioana Mîntulescu, Mircea Marcovici și Mihai Farcaș, să începem imprimările la ”INTERIOARE”. Abia aștept să mai facem un disc, abia aștept să mai facem un concert. Mă simt foarte bine, zău!” În paralel cu cariera sa muzicală, Alexandru Andrieș este și Conferențiar Doctor la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” din București.
Albumul aniversar ”INTERIOARE” a presupus remasterizarea materialului original din 1984 la nivelul anului 2014. Acesta ar fi putut să apară și în format vinyl, însă Alexandru Andrieș a renunțat la idee: “Povestea cu formatul vinyl (mai bine spus, lipsa formatului vinyl la această ediție) e foarte ușor de explicat: inițial, albumul ”INTERIOARE” a apărut, în 1984, doar în format vinyl, ulterior și pe casetă audio, și n-am văzut rostul reluării acestui format după 30 de ani.”
Artistul spune că a ținut neapărat ca primul concert al acestui turneu să fie la Timișoara, din mai multe motive. “Cel mai important este faptul că aici mă simt ca acasă și abia aștept să întâlnim din nou publicul timișorean. În sala Filarmonicii “Banatul” am cântat acum mulți ani, împreună cu formația PRO MUSICA. Acum vom fi în formula Maria Ioana Mîntulescu (voce) – Berti Barbera (percuție și muzicuță) – Sorin Romanescu (chitară) și sper să fie o surpriză plăcută și frumoasă” a mai adăugat Alexandru Andrieș.
Prețul unui bilet la concert variază între 40 și 60 de lei. Biletele pot fi achiziționate de pe Eventim.ro, din reţeaua magazinelor Orange, Germanos, de la casieria Teatrului Naţional Timişoara şi din librăriile Cărtureşti.

Comentarii

comentarii