Acasă Politica Alin Nica a fost rugat şi numit de Nicolae Robu preşedinte interimar...

Alin Nica a fost rugat şi numit de Nicolae Robu preşedinte interimar la PNL Dudeştii Noi

DISTRIBUIȚI

Alin Nica este preşedintele interimar al PNL Dudeştii Noi, rugat şi numit în funcţie de Nicolae Robu, până se vor organiza alegeri. Alin Nica nu s-a înscris în cursa alegerilor, el nici nu avea plata cotizaţiilor la zi, dar a acceptat propunerea.

Mai mult decât atât, spune că nu a candidat pentru şefia PNL Dudeşti, întrucât era în aceeaşi situaţie ca şi Dănuţ Groza de la Sânnicolau Mare, adică fără cotizaţia plătită la zi.

”La început, Alin Nica nu a vrut sa candideze. Noi nu am luat măsuri, deşi am fi putut să folosim această prevedere din statut şi să spunem că nu mai e membru (pentru că nu şi-a plătit cotizaţia, iar cei care nu şi-o plătesc 6 luni, sunt automat excluşi, n.r.). Nu vrem să sancţionăm pe nimeni. Alin Nica nu a vrut să candideze duminică, eu am fost acolo la alegeri, a fost foarte civilizată şedinţa de alegeri, s-au organizat alegerile. (…).

La funcţia de preşedinte nu am avut candidat pentru că Alin Nica nu a vrut să candideze şi i-am cerut să se mai gândească, pentru că organizaţia i-a cerut asta. Joi 9 noiembrie l-am numit preşedinte interimar, până la organizarea de alegeri”, a anunţat Robu vineri.

Alin Nica spune că nu a primit nimic scris în acest sens.

’’Bineînţeles că voi candida la şefia PNL Dudeştii Noi. În momentul de faţă eu conduc organizaţia din Dudeşti, dar nu pot accepta să rămân interimar pentru o perioadă foarte îndelungată de timp. Doar până la alegeri. Alegerile pot fi organizate dacă o cere BPJ sau BP Local. Nu am candidat acum, pentru că nu am considerat moral, fiind în aceeaşi situaţie ca şi colegul de la Sânnicolau Mare. Dar voi candida’’, ne-a spus Alin Nica.

Alin Nica, dorit ca președinte de majoritatea celor din organizația locală a partidului a refuzat să candideze la alegerile de duminica trecură în semn de solidaritate față de primarul PNL din Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, mazilit de la șefia filialei locale de Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii