”Şi eu şi alţi colegi din PNL spunem că, dacă va fi să fie o nouă alianţă la guvernare între PNL şi PSD, în urma alegerilor de anul viitor, aceasta va trebui condiţionată de o serie de reforme ample în statul român pentru că nu îţi permiţi să faci un astfel de compromis fără să laşi ceva în urmă”, a spus Alin Nica în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.
El a explicat şi de ce nu s-au pus aceste condiţii acum. ”Motivul pentru care am venit la guvernare împreună, după ieşirea USR de la guvernare a fost o soluţie de compromis, de a asigura stabilitatea ţării, acesta a fost ţelul nostrum având acele crize suprapuse, criza sanitară, energetică, de securitate”, a explicat preşedintele CJ.
Întrebat cât crede că va dura această coaliţie PNL-PSD, Nica a spus: ”Sper să dureze până la alegerile de anul vitor, că nu mai este foarte mult, cât o fi, până la europarlamentare şi ar fi suficient, pentru că oamenii nu mai au nevoie de ceartă politică şi iată, chiar dacă suntem la guvernare ne contrazicem, pentru că suntem partide diferite, dar să începem iarăşi o luptă la baionetă cred că ar fi contraproductiv pentru România”.
Despre o alianţă la alegeri, Alin Nica a arătat că nu este adeptul unui astfel de demers pentru că consideră că fiecare partid trebuie să vină cu un program propriu.
Comentarii
comentarii