Acasă Actualitate Alpinistul Cornel Coco Galescu a devenit cetățean de onoare al Caraș-Severinului

Alpinistul Cornel Coco Galescu a devenit cetățean de onoare al Caraș-Severinului

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Caraş-Severin a aprobat, marţi, proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare alpinistului caransebeșan Cornel Galescu. Cunoscutul alpinist deţine o carte de vizită impresionantă, pe care şi-au găsit locul o serie expediţii inedite. Printre ele se numără cele din Munţii Caucaz, respectiv vârfurile Gumaci, GianTuGan, Ghermoghenov, Cheget, Shelda şi Elbrus, Munţii Himalaya – cu Vârfurile Dhaulagiri şi Sita Chu-Chura sau Alaska. De asemenea, Coco Galescu, aşa cum îi spun prietenii, a participat la expediţii de cucerire a Vârfurilor McKinley (1997), Aconcagua (1998), a Piscului Everest, de 8.848 de metri (2003), precum şi a Vârfurilor Ama Dablam (2005) şi Pumori (2009), ambele din versantul muntos Himalaya. Între alte aventuri inedite la care a luat parte temerarul sportiv se evidenţiază şi cea către Polul Nord, pe schiuri, şi cea din acest an, la Polul Sud, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la descoperirea acestui punct de către exploratorul norvegian Roald Amundsen. Cornel Galescu s-a născut la data de 26 decembrie 1964, este de profesie inginer, dar recunoscut mai ales ca alpinist cu experienţă, având realizări internaţionale în Himalaya, Polul Nord sau Sud, Alaska, Anzi, Caucaz, Alpi sau Patagonia. Între anii 1986 – 1990, participă şi câştigă mai multe concursuri de schi şi alpinism, cum ar fi Campionatul Universitar de Achi Alpin pe Zona de Vest, Alpiniada Banatului sau Cupa României de alpinism. La această din urmă competiţie, l-a avut ca şi coechipier pe George Popa, cel cu care avea să realizeze, în 1993, şi o premieră mondială în Munţii Kackar, din Turcia, unde cuceresc un vârf al cărui nume rămâne „Turnul Românilor”.
 

Comentarii

comentarii