Acasă Eveniment Ambasadorul Republicii Federale Germania în România s-a întâlnit cu autorităţile Timişului

Ambasadorul Republicii Federale Germania în România s-a întâlnit cu autorităţile Timişului

DISTRIBUIȚI

Eugen Dogariu, prefectul de Timiş și Liliana Oneț, subprefect, s-au întâlnit marţi, la Instituția Prefectului, cu Excelența Sa Andreas Von Mettenheim, ambasadorul Republicii Federale Germania în România. Excelența Sa a subliniat faptul că Timișoara și județul Timiș sunt un centru de dezvoltare al României, din punct de vedere economic, dar și cultural. În această zonă există o foarte bună relație de colaborare între administrația publică locală și județeană și societățile comerciale germane care găsesc aici un spațiu propice pentru dezvoltare. Prefectul de Timiş  a subliniat faptul că județul Timiș este un spațiu multicultural și multietnic, la care comunitatea germană și-a adus o importantă contribuție. De asemenea, și-a exprimat aprecierea deosebită pentru proiectul pilot de pregătire a tinerilor în cadrul unei școli profesionale din Timișoara, finanțat de către o societate comercială germană și a precizat că se află în pregătire o modalitate de extindere a acestui proiect la nivelul întregului județ. Eugen Dogariu l-a asigurat pe ambasadorul Germaniei de întregul sprijin al instituției prefectului pentru comunitatea germană din județul Timiș, pentru societățile comerciale germane, precum și pentru orice proiecte de interes reciproc. Excelența Sa i-a oferit prefectului un inedit cadou, o bucată din Zidul Berlinului.

 

Comentarii

comentarii