Acasă Eveniment Amenzi de peste 100.000 de lei și marfă confiscată de la magazinele...

Amenzi de peste 100.000 de lei și marfă confiscată de la magazinele din Timișoara și Lugoj. Noul Carrefour din Timișoara amendat cu 60.000 de lei

DISTRIBUIȚI

hypermarket-carrefour-timisoaraAutoritățile din Timiș au aplicat sancțiuni de peste 100.000 de lei și au confiscat zeci de kilograme de carne, legume, fructe, produse din carne sau saloane.

Marți dimineață, polițiștii, cei de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, Gărda de Mediu–Comisariatul Judeţean Timiş, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Timiş şi Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Timiş au mers în control la marii comercianți din județ. Autoritățile au format echipe mixte și au verificat respectarea normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, concordanţa între stocurile scriptice şi faptice, documentele de provenienţă a mărfurilor, respectarea prevederilor legale în întocmirea documentelor fiscale şi contabile, respectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a mărfurilor alimentare. „Astfel, au fost controlate 37 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate, fiind aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului şi O.G. 21/1992 privind protecţia consumatorului. Valoare sancţiunilor se ridică la aproape 106.000 de lei”, se precizează într-un comunicat al polițiștilor timișeni. În urma controalelor autoritățile au confiscat și 75 kg de carne şi produse din carne, 10 kg de legume şi fructe şi 10 kg de bomboane pentru pomul de Crăciun, în valoare de peste 1200 de lei. Surse din cadrul IPJ Timiș spun că oamenii legii au controlat și magazinul Kaufland, cel în fața căruia o timișoreancă a fotografiat mai mulți șobolani. Nu au aplicat nici o sancțiune însă cei de la Protecția Consumatorului au indisponibilizat o cantitate de carne pentru analize. De asemenea, controale au fost și la proaspatul magazin Carrefour din incinta noului mall din Calea Șagului. Acolo cei de la Garda de Mediu au aplicat, spun polițiștii, o amendă în valoare de 60.000 de lei, pentru lipsa autorizației de mediu.

Foto: Adrian Piclisan

 

Comentarii

comentarii