Acasă Actualitate Amenzi de peste 30.000 de lei aplicate de poliţiştii locali din Timişoara

Amenzi de peste 30.000 de lei aplicate de poliţiştii locali din Timişoara

DISTRIBUIȚI

În perioada 30 iuie – 5 august, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie au desfăşurat activităţi de asigurare a fluenţei traficului rutier la nivelul municipiului Timişoara şi de disciplinare a conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale.

În cadrul activităţii desfăşurate s-a urmărit respectarea de către conducătorii auto a normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul pe străzi cu sens unic, în scopul asigurării unei fluenţe a traficului la nivelul municipiului. Astfel, în perioada menţionată au fost aplicate 140 de sancţiuni, în valoare de peste 30.000 de lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate şoferilor care nu au respectat semnificaţia indicatorului oprirea interzisă. De amenzi nu au scăpat nici cei care au circulat cu căruţe prin oraş sau cei care au tulburat liniştea publică. În cadrul acestei acţiuni poliţiştii locali au ridicat 24 de autovehicule care erau parcate ilegal şi au lipit aproape 30 de colante autoadezive pe parbrizul maşinilor parcate anapoda. Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare.

 

Comentarii

comentarii