Acasă Actualitate Amenzi usturătoare pentru cei care abandonează gunoi pe domeniul public

Amenzi usturătoare pentru cei care abandonează gunoi pe domeniul public

DISTRIBUIȚI

În data de 15 octombrie, RETIM Ecologic Service SA a demarat Campania ecologică de curăţenie generală de toamnă. În prima săptămână, între 15 – 21 octombrie, activitatea de colectare a avut loc în zona situată la Nord de Canalul Bega (ex.: cartierele Blaşcovici, Ronaţ, Mehala, Circumvalaţiunii, Bucovina, Aradului Vest, Tipografilor, Cetate, Aradului Est, I. I. de la Brad, Modern, Crişan). Începând cu data de 22 octombrie s-a trecut la curăţenie în zona situată la Sud de Canalul Bega (ex.: cartierele Freidorf, Dâmboviţa, Steaua, Fratelia, Girocului, Soarelui, Odobescu, Complex Studenţesc, Fabric, Buziaşului, Baba Dochia, Plopi). Timişorenii sunt rugaţi să depună deşeurile în locuri accesibile utilajelor Retim şi să respecte programul de colectare. Cine nu va respecta acest program impus de Retim se va alege cu amenzi usturătoare, aplicate de agenţii locali din Timişoara.

Pregătiţi să aplice amenzi

Momentan, poliţiştii locali din Timişoara nu au aplicat sancţiuni în urma programului de curăţenie de toamnă. Din verificările efectuate, oamenii legii au constatat că se respectă programul stabilit. Dana Seracin, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, spune că oamenii legii sunt gata să ia măsuri dacă timişorenii vor abandona gunoaie pe domeniul public după data de 28 octombrie. „Momentan, Poliţia Locală Timişoara nu a primit sesizări din partea cetăţenilor în privinţa curăţeniei de toamnă. După data de 28 octombrie, atunci când se va încheia acest proces de colectare, vom fi gata să aplicăm amenzi, dacă acest lucru se va impune”, spune Dana Seracin.

„Nu au fost constatate abateri”

Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei, spune că în câteva zile se va finaliza curăţenia de toamnă din oraş. „Curăţenia de toamnă a început în data de 15 octombrie şi se va finaliza în 28 octombrie, dată la care timişorenii nu mai au voie să abandoneze deşeuri pe domeniul public. Din câte ştiu, nu au fost abateri grave de la programul pe care noi l-am anunţat din timp, probabil au fost şi cazuri izolate, în care unii oameni au abandonat deşeuri în locuri unde nu aveau voie. Cert este că după data de 28 octombrie, poliţiştii locali vor patrula pe străzi pentru a vedea dacă cetăţenii mai abandonează deşeuri pe domeniul public”, a spus Dan Diaconu.

 

Comentarii

comentarii