Acasă Cultura Anişoara Odeanu – o scriitoare care se reinventează

Anişoara Odeanu – o scriitoare care se reinventează

DISTRIBUIȚI

La Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România s-a dat startul în anul literar 2012-2013. Prima întâlnire a scriitorilor timişoreni a avut loc vineri, 28 septembrie, de la ora 12.00, în sala de cenaclu a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România şi a revistei „Orizont” (Piaţa Sf. Gheorghe, nr. 3). Pe lângă tradiţionalele discursuri de început de an literar, întâlnirea a prilejuit lansarea volumului postum „Ora fără chip”, cu versuri aparţinând scriitoarei Anişoara Odeanu, apărut anul acesta la Editura Palimpsest.

„Versuri scrise între decizia de sinucidere şi deces”

„Faţă de lirica publicată de Anişoara Odeanu în timpul vieţii, aceste versuri au o influenţă avangardistă. Dacă în jurnalistică o descoperim tăioasă, dacă în proză a început prin a fi ingenuă şi spontană, cum spunea G. Călinescu, în poezie redescoperim latura gravă, solemnă a Anişoarei Odeanu. Unele poeme vădesc o tensiune imensă, unele trec dincolo de graniţa tensiunii, spre ironie. Volumul este un bun leac împotriva morţii, împotriva uitării”, a subliniat Elena Jebelean, coordonatoarea volumului „Ora fără chip”. Volumul este a 250-a apariţie a Editurii Palimpsest, editură care, conform directorului Ion Cocora, publică aproximativ 30-40 de titluri pe an, o mare parte dintre acestea aparţinând unor scriitori timişoreni. Conform criticului şi istoricului literar Cornel Ungureanu, versurile din volumul „Ora fără chip” au fost scrise de Anişoara Odeanu în câteva ore, între decizia de sinucidere şi deces. Acestea au fost descoperite alături de cadavrul scriitoarei, manuscrisul purtând urme de lacrimi şi de alcool. „O biografie a Anişoarei Odeanu ar fi una dintre cărţile importante ale secolului XXI”, a declarat Cornel Ungureanu, la lansarea de vineri.

Sinucidere imediat după moartea soţului

Anişoara Odeanu (pseudonim al Doinei Stella Graţiana Peteanu) s-a născut pe 28 mai 1912, la Pădureni, în judeţul Timiş, şi a murit pe 1 septembrie 1972, la Lugoj. A fost poetă, prozatoare şi ziaristă. Şi-a trăit o mare parte din viaţă la Bucureşti, fiind una dintre tinerele scriitoare apreciate şi chiar iubite de vedetele literare din perioada interbelică. După decesul soţului său, scriitoarea s-a îngrijit de toate formalităţile necesare înmormântării, după care s-a închis în propriul dormitor. A doua zi, trupul său a fost găsit fără suflare. În 2012 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea scriitoarei şi 40 de ani de la decesul său. În Lugoj, o şcoală şi o stradă îi poartă numele.

 

Comentarii

comentarii