Acasă Actualitate ANL și în Valea Domanului

ANL și în Valea Domanului

DISTRIBUIȚI

Cheile a 32 de apartamente ANL, cu una sau două camere, au fost înmânate, luni, de primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu. Blocul ANL inaugurat la începutul acestei săptămâni se află în cartierul Valea Domanului, într-o zonă liniştită, în care de acum îşi vor duce traiul câteva familii. Mulţi dintre viitorii locatari au aşteptat ani de zile până să primească o locuinţă.

Investiţia în blocul ANL din Valea Domanului este de peste 3,5 milioane lei, din care 2,3 milioane lei au fost asigurate de Guvern, iar 1,2 milioane din bugetul Consiliului Local Reşiţa. Pe lista de aşteptare pentru o astfel de locuinţă se mai află peste 700 de persoane. Pentru acestea, singura speranţă au rămas alte trei blocuri ANL, care urmează să se construiască pe Calea Caransebeşului din municipiul de pe Bârzava.

Comentarii

comentarii